Cât dispreţ să ai faţă de poporul român, încât să îi ceri să retrăiască acel coşmar al guvernării PDL-isto-băsiste?

media-147663893337238400Întrebaţi fiind de jurnalişti cu cine vor face alianţe după alegerile de duminică, liberalii au declarat tot timpul că, în afară de PSD, se poate discuta cu oricine, asta însemnând şi cu PMP-ul lui Traian Băsescu.

Confirmarea a venit chiar de la preşedintele organizaţiei PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, care, seara trecută, la o emisiune TV, întrebat dacă lasă o poartă deschisă către o alianţă cu PMP, nu a negat acest lucru.

„Rămâne să discutăm atunci”, a subliniat el. Asta nu poate însemna decât că în laboratoarele PDL-iste din PNL se preconizează deja resuscitarea lui Traian Băsescu.

Readucerea la Guvernare a celor care au marcat cea mai neagră perioadă pentru milioane de cetăţeni este o bătaie de joc pe care liberalii şi-o permit, în dispreţul lor faţă de români.

N-a uitat nimeni dezastrul lăsat în urmă de Băsescu şi de oamenii lui, mulţi refugiaţi acum în PNL: salarii şi pensii măcelărite, oameni bolnavi în faţa spitalelor închise, mii de români nevoiţi să-şi abandoneze familiile şi să muncească pentru străini, deoarece la ei în ţară nu se mai putea trăi. N-a uitat nimeni exodul fără precedent al medicilor, n-au uitat nimeni de investiţii inutile făcute pe bani grei, din pixul doamnei Udrea, de şcoli desfiinţate sau abandonate, deşi banii erau deja în buzunarele camarilei de partid.

Şi toate astea se întâmplau atunci când românilor li se cerea să facă sacrificii, iar în buzunarele oamenilor lui Traian Băsescu intrau sute de milioane de euro din retrocedări ilegale. De asta nu mai erau bani pentru salarii şi medicamente, pentru spitale şi şcoli!

Cât dispreţ să ai faţă de poporul român, încât să îi ceri să retrăiască acel coşmar al guvernării PDL-isto-băsiste? Cât de disperaţi să fiţi după Putere, încât să călcaţi în picioare suferinţele şi umilinţele la care românii au fost supuş, încât să-l readuceţi pe Traian Băsescu la Guvernare?

Nu v-ar fi ruşine!

Sursa: http://giurgiu-net.ro/archives/49385


Publicat  :  decembrie 8, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare