A tăia salariile din sistemul bugetar „f ără excepții” poate suna simplu. Dar realitatea nu este simplă. În spatele fiecărui salariu este un medic sau o asistentă care salvează vieți, un profesor, un funcționar care ține în mișcare proiecte și investiții. Să reduci totul la grămadă nu înseamnă reformă. Înseamnă risc.
În sănătate, astfel de decizii pot bloca spitale.
În administrație, pot pune în pericol fonduri europene şi proiecte esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor.
În instituții deja reorganizate, pot duce la imposibilitatea de a-și face treaba pentru care există.
Da, cheltuielile trebuie gestionate responsabil. Dar cu discernământ, cu analiză, cu echilibru.
Pe de altă parte, în România s-a înregistrat cea mai mare prăbușire a consumului din ultimii 15 ani!
Românii simt povara TVA-ului și accizelor mai mari, a prețurilor tot mai ridicate, a salariilor care nu mai țin pasul cu inflația. Puterea de cumpărare scade, consumul scade, iar economia se apropie periculos de recesiune.
Nu putem continua pe aceeași direcție!
PSD susţine că o reformă adevărată înseamnă soluții structurale, nu tăieri oarbe. Înseamnă impozitare progresivă, în care cei cu venituri mici să plătească mai puțin, iar sistemul să devină mai echitabil. Înseamnă echilibru social și venituri mai sigure la buget, fără a lovi în cei care deja duc greul.
România are nevoie de decizii curajoase, dar și responsabile, nu de măsuri rapide care creează probleme și mai mari!
Oamenii merită mai mult decât „fără excepții”.
De aceea, PSD le solicită partenerilor de guvernare să abandoneze politica simplistă de austeritate și să susțină introducerea unor reforme structurale reale care să țină cont de realitățile sociale și economice din România!
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: România nu are nevoie de tăieri „ cu toporul”, ci are nevoie de soluții corecte!
Publicat
: februarie 12, 2026

Citește și …
-
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
PSD Ulmi și-a ales conducerea pentru următorii ani
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Autoritățile locale din comuna Clejani continuă lupta cu apele
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Acțiune de amploare a polițiștilor giurgiuveni pentru siguranță în gări si trenuri
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: gari, Politia Transporturi Giurgiu, siguranta publica, trenuriLa data de 10 martie 2025, în intervalul orar 10.00 -13.00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu au organizat o acțiune, pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică, în trenuri, gări și în zona adiacentă acestora. De asemenea, s-a urmărit respectarea prevederilor legale la trecerile la nivel cu calea ferată din zona […]
Read More








Post your comments