Dumitru Beianu: Consiliul Județean, instituțiile din subordine și de 32 unități administrativ – teritorial vor plăti un preţ redus pentru energia electrică consumată

energie electrica

Consiliul Judeţean Giurgiu, instituţiile subordonate, precum şi 32 de unităţi adminitrativ- teritoriale vor plăti începând cu anul viitor un preţ redus pentru energia electrică consumată.
Anunţul a fost făcut de către Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean, pe pagina personală de socializare:

Marți, 15 decembrie 2020, a avut loc licitația pentru atribuirea contractelor de furnizare energie electrică, demarată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară” Iluminat Public Eficient” Județul Giurgiu.
Licitația s-a efectuat prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, iar ofertantul declarat câștigător este Enel Energie Muntenia S.A., cu un preț ofertat de 233,34 lei/MWh.
Prețul actual de 279.98 lei/MWh energie activă, este valabil până la sfârșitul anului 2020, iar urmare procedurii de atribuire desfășurată astăzi, în anul 2021 se va plăti un preț redus cu 46,64 lei/MWh.
Este evidentă tendința de scădere a prețului energiei electrice, situație relevată de ministrul economiei, Virgil Popescu, și în cazul prețului pentru energia electrică destinată consumului casnic.
Beneficiarii acestor contracte de furnizare energie electrică ce vor fi încheiate distinct sunt: Consiliului Județean Giurgiu, organizator al procedurii, instituțiile din subordinea sa și 32 Unități Administrativ Teritoriale din Județul Giurgiu.”.


Publicat  :  decembrie 15, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare