Sunt un avocat care iubește percepția hedonistă asupra vieții în general și asupra meseriei în particular. Trebuie să găsești frumusețea, plăcerea de a fi avocat în orice circumstanță, altfel vei deveni un aspirator de frustrări și sigur nu va ieși nimic bun din asta. Deși mă revoltă orice client/taximetrist/amic care se dă rotund în ale omniscienței, le iau la modul lejer, nu mă agit. Cui consider că merită îi amintesc ultimele vorbe „oficiale” ale lui Socrate: „Acum știu sigur că nu știu nimic”.
Cum am mai spus-o, cel mai periculos client al unui avocat e cel care se prezumă cunoscător de drept. Sunt mulți, bine organizați și condescendenți. Unii sunt oameni de media. Faptul că ești în fața sau în spatele unei camere video pare să confere justițiabilului falsa impresie că e musai să aibă parte de tratament special: la medic, la coada de Black Friday, la avocat.
Nimic mai fals, faptul că ești pe sticlă sau în spatele ei e irelevant juridic: în fața legii ești la fel de tare ca nea Ion care a sărit pârleazul și a cumpărat o găină fără bani. Dar oamenii vor să fie unici. De fapt, nu cred că vor să fie unici cât vor să le fie certificată unicitatea. Mai ales dacă lucrează în mass-media.
Undeva, cândva, cineva mi-a livrat un potențial client, presupusă victimă a minunatelor „rocade” din televiziunea publică. „A fost pus pe făraș, deși e bun, are note mari la evaluările profesionale”.
Evident, i was in.
L-am vazut de cum a intrat in cabinet că e din specia Priceputus Maximus:
– Bună ziua. Mă numesc Priceputu`. Știți, de fapt eu nu am nevoie de un avocat…
– Bună ziua. Și atunci de ce sunteți aici, stimate domn?
– Ca să îmi confirmați anumite păreri pe care le am.
– Aha… Păi, luați loc și haideți să confirmăm ce e de confirmat. Ce problemă aveți de fapt?
– Știți, eu sunt un foarte bun profesionist, lucrez în meseria mea dinainte de Revoluție. Acum vor să mă concedieze, pe motiv că iau note mici la testele de evaluare profesională.
– Fiți mai explicit, vă rog.
– Ni se dau tot felul de testări de fiecare dată când se schimbă conducerea instituției…
– Evaluările periodice nu sunt neapărat ilegale, domnule Priceputu`.
– E, astea vă spun eu sigur că sunt, m-am documentat. Oricum, majoritatea răspunsurilor din ele sunt puse intenționat greșit, ca să ia note mari doar cine trebuie, îmi spune el, complice.
– Ați făcut vreo sesizare, pe undeva, în legătură cu aceste presupuse nereguli?
– Presupuse? Domnule avocat, astea-s crime pe față, nici nu mai trebuie probate. N-am făcut nicio sesizare, ce rost avea, știam că oricum nu am nicio șansă.
– Hmmm, totul trebuie probat în instanță, domnule Priceputu`. Cât de vechi sunt evenimentele despre care vorbiți? Ați vorbit cu un avocat atunci când s-au întâmplat aceste evenimente?
– Aaaa, păi de vreo 3 luni. De vorbit, nuuu, domnu’ avocat, ce rost avea? Era clar că ăștia fac șmenuri ca să își pună oamenii lor! Tocmai de-aia nici n-am făcut nicio sesizare.
– Păi și nu v-ați gândit niciun moment că, dacă intervenți mai din timp rezolvați problema mai ușor?
– Nu. M-am gândit să îi las să o comită de tot și abia pe urmă să îi expun.
– Domnu’ Priceputu`, astea sunt scenarii de filme. Cum dovedim că ați fost discriminat la evaluare? Ați semnat-o? Ați depus vreo contestație în care spuneți că nu e ok ce se întâmplă?
– Am semnat-o. Și le-am spus pe gură ce cred despre ei. Dar n-am depus nicio contestație, ce rost avea, doar am dreptate!
– Domnu’ Priceputu, Maestre, în țara asta adevărul e ăla care poate fi probat ÎN FAȚA INSTANȚEI. Viii se îngroapă cu hârtii și morții cu pământ.
– Păi…
– Păi ați semnat un examen și nu ați avut obiecțiuni. Dacă îl contestăm ne vor da cu semnătura aia în cap.
– Nu m-am gândit…
– Nici nu trebuia. De-aia există avocați. E nevoie doar să îi suni și să îi întrebi, și pe urmă să semnezi. Dacă semnezi și pe urmă întrebi, e mult mai trist.
– Mda, cam așa e…
– Mai aveți colegi în aceeași situație?
– Daaaa, mai sunt o grămadă!
– Strângeți-vă, mobilizați-vă, hai să facem un demers conjugat, e altceva când vorbesc pentru 10 voci decât pentru una singură.
– Cât ne costă, domnu’ avocat?
– Ce?
– Tot ce trebuie să faceți pentru noi.
– Nu e ieftin. Eu nu fabric marfă chinezească. 2 lei pentru fiecare reprezentat.
– 2 lei? Păi noi am avem ofertă pe 2 bani de fiecare.
– Minunat, mergeți cu domnul… avocat de 2 bani.
– Păi, domnu’ avocat , parcă e prea ieftin…
– Și parcă eu sunt prea scump?
– Cam așa ceva…
– Dragul meu, mai am o surpriză pentru tine: nu îți garantez că vom câștiga. Mai mult, din ce mi-ai spus și din ce văd în acte, avem șanse sub 50%….
– Cum , domnu’ avocat, eu am dreptate!
– Până nu spune și judecătorul același lucru, rămâne secretul nostru…
– Știți, de fapt eu cred că nici nu am nevoie de avocat, mă pot reprezenta singur!
– Cu siguranță că puteți, domnule Priceputu`…
– Bună ziua!
– Domnu’ Priceputu…
– Da?
– Nu ați achitat consultația.
– Păi ce să achit din moment ce mi-am dat seama că nu am nevoie de dumneavoastră?
– Faptul că v-am ajutat, pe timpul meu, să ajungeți la această concluzie…. E ca la doctor: dacă îți spune că ești sănătos, nu îl mai plătești?
Avocat: Gabriel Dumitru pentru http://www.avocatura.com
Post your comments