Peste 10 mii de scutece de unică folosinţă au fost donaţi săptămâna trecută de către reprezentanţii filialei Giurgiu a Crucii Roşii pentru bebeluşii aflaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
Acţiunea vine în completarea donaţiei de anul trecut, cât 7 pătuţuri moderne au fost oferite Compartimentului de Neonatologie a Spitalului Judeţean:
„Am primit cu bucurie săptămâna trecută vizita reprezentanţilor Crucii Roşii Giurgiu. În urma acestei vizite, reprezentanţii Crucii Roşii Giurgiu au întins o mână de ajutor unităţii noastre prin donarea a 10.100 bucăţi scutece de unică folosinţă pentru bebeluşii ce văd lumina primei zile din viaţa lor la Spitalul Judeţean Giurgiu, dar şi pentru pacienţii ce sunt nevoiţi, din păcate, să-şi petreacă câteva zile în saloanele secţie pediatrie pentru a se întoarce sănătoşi la locul de – acasă.
Scutecele primite folosesc nou născuţilor şi sugarilor cu greutate cuprinsă între 2-7 kg, lărgindu-se astfel sfera beneficiarilor, atât în cadrul Compartimentului Neonatalogie, cât şi în cadrul Secţiei Pediatrie.
În cadrul compartimentului amintit, în anul 2017 s-a înregistrat un număr de 550 de nou-născuţi, din care 77 au fost prematuri. Aşa cum se ştie, aceştia necesită îngrijire specială, riguroasă, recuperarea lor impunând o muncă asiduă din partea întregii echipe medicale.
Din păcate, se întâmplă ca o parte dintre copiii născuţi aici, aproximativ 1%, să fie abandonaţi şi apoi instituţionalizaţi.
După cum se poate uşor observă, numărul nou-născuţilor, fie la termen sau prematuri, este destul de mare. Prin urmare, sprijinul acordat este cu atât mai important cu cât, prin specificul activităţii desfăşurate de către Organizaţia Crucii Roşii, înţelegeţi lipsurile cu care se confruntă actualul sistem de sănătate din România.” ne-a declarat Mihaela Raţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
Crucea Roşie Giurgiu, donaţie de scutece de unică folosinţă pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu
Publicat
: octombrie 15, 2018
Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Aventura Erasmus+ continuă pentru Școala Gimnazială Nr.7 Giurgiu
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Am demarat oficial proiectarea pentru construcția școlilor din Dărăşti Vlașca și Adunații Copăceni!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: adunatii copaceni, primar Daniel Cezar RusuElevii din comuna Adunaţii Copăceni şi părinţii acestora au primit astăzi un anunţ mult aşteptat: a început oficial proiectarea pentru construirea şcolilor din Adunaţii Copăceni şi Dărăşti Vlaşca. Decizia a fost anunțată de către primarul comunei Adunaţii Copăceni, Daniel Cezar Rusu, pe pagina personală de socializare: ” Suntem încântați să vă anunțăm că, după semnarea […]
Read More-
-
Senatorul Toma Petcu, candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean Giurgiu: Astăzi este vorba despre un tânăr de mare valoare și mare viitor, un tânăr pe care îl apreciez din momentul în care s-a remarcat în administrația publică județeană: Lucian Corozel !
Posted in: Actualitate, Politica Tags: lucian corozel, PNl Giurgiu, senator Toma Petcu -
Post your comments