Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie anunţă că începând de miercuri,3 ianuarie, cabinetele de medicina familiei nu mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene.
„Din păcate, nu avem motive să renunţăm la această decizie. Nu am obţinut decât nişte promisiuni pentru rezolvarea problemelor cu care medicii de familie ne confruntăm. Nu am vrut să se ajungă aici, dar noi plătim în continuare chirie, asistente şi multe dări, fără să încasăm nimic. Vom consulta oamenii, adică vom face actul medical, aşa, pro bono, majoritatea dintre noi. Vor fi însă şi medici care vor încasa consultaţiile, pentru că nu fac faţă cheltuielilor. Din păcate, nu putem acorda trimiteri şi reţete compensate, pentru că aceasta este o obligaţie a Casei, nu a noastră. Vom da reţete simple, prin care pacienţii trebuie să-şi cumpere medicamentele”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.
Medicii de familie nu mai dau trimiteri şi reţete compensate
Publicat
: ianuarie 3, 2018

Citește și …
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Instituția Prefectului: Caravana Cărții Electronice de Identitate ajunge în județul Giurgiu: Calendarul deplasărilor în 23 de localități
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Cărți Electronice de Identitate, Prefectura GiurgiuInstituția Prefectului – Județul Giurgiu, în parteneriat cu Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor (SPCJEP) Giurgiu, anunță lansarea unei campanii extinse de eliberare a Cărților Electronice de Identitate (CEI) direct în comunitățile locale, prin intermediul unei stații mobile de preluare a datelor. Obiectivele și importanța campaniei locale Proiectul multianual finanțat prin PNRR urmărește […]
Read More






Post your comments