Ministerul Sănătăţii suplimentează numărul dozelor de vaccin gripal utilizate în cadrul campaniei de vaccinare gratuită

vaccin

Ministerul Sănătăţii anunţă că va suplimenta cu 300.000 numărul dozelor de vaccin gripal utilizate în campania de vaccinare gratuită, astfel că în total urmează să fie distribuite, până la sfârşitul lunii noiembrie, 1.300.000 de doze. Până în prezent, aproximativ 60.000 de persoane s-au vaccinat împotriva gripei, iar săptămâna trecut au fost înregistrate, la nivel naţional, 12 cazuri de gripă, mai puţine decât în perioada similară a anului trecut, scrie News.ro.

Ministerul Sănătăţii a încheiat demersurile pentru achiziţia unui număr suplimentar de 300.000 de doze vaccin gripal, care se adaugă celor un milion de doze care au fost deja achiziţionate pentru campania de vaccinare 2018-2019, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de instituţie.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat Ministerul Sănătăţii că, în primele două săptămâni de supraveghere, nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate cu laboratorul, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrându-se în intervalul aşteptat.

La nivel naţional, în cea de-a doua săptămână de supraveghere, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS si pneumonii) a fost de 82.799, cu 1,8% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.316).

În săptămâna 7-14 octombrie, s-au înregistrat la nivel naţional 12 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 25 de cazuri înregistrate în perioada similară a anului trecut.

Potrivit MS, până în 14 octombrie, au fost vaccinate antigripal 60.669 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Începând din 15 septembrie, MS a distribuit la direcţiile de sănătate publică din teritoriu şi Bucureşti 696.511 doze de vaccin gripal. Distribuţia vaccinului până la totalul de 1.300.000 de doze continuă până la sfârşitul lunii noiembrie, conform calendarului agreat cu distribuitorul.

MS aminteşte că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

Sursa:www.stiripesurse.ro


Publicat  :  octombrie 31, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare