Ne aflăm în spatele blocurilor situate chiar în centrul oraşului, în zona fostei cofetarii Ancoli. Atenţia ne este atrasă de către două persoane în vârstă, ce scormonesc prin containerele de gunoi. În acelaşi timp, înfulecă dintr-o pungă în care se afla o pâine.
Chipurile lor triste, solidaritatea sărăciei, împărţind fiecare dumicat de mâncare, ne-au determinat să încercăm să aflăm câte puţin din dramele vieţilor lor.
Mariana Florea are 65 de ani şi încă este dornică de muncă: ” Nu am consumat ţigări, alcool şi cafea în viaţa mea. În afară de muncă, nu am ştiut altceva. Am crescut singură 4 copii”, ne spune aceasta, fericită că poate vorbi cu cineva.
Mariana a lucrat la Dunăreana ” am şi şcoala profesională de textile”, spune ea mândră, apoi a fost timp de 7 ani femeie de serviciu şi furier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. După ce a fost trimisă în şomaj, 2 ani a primit ajutor social. Pentru că nu putea sta fără să muncească, s-a angajat la mătură pe stradă:” După 47 de ani de muncă am ieşit la pensie, care este foarte mică, 1406 lei. M-am angajat aici la măturat pe străzi. Munca nu este o ruşine, să furi, aşa cum fac cei care ne conduc, este ruşinos.”
Şi un sfat, din partea Marianei, pentru cei cu funcţii de conducere: ” În ţara asta totul este rău, pentru că se fură prea mult. Conducătorii ăştia să nu se mai gândească doar la ei, să se gândească şi la popor. Mamă, oamenii sunt tare săraci”.
Florin Dicu are 66 de ani. 30 de ani a lucrat în navigaţie şi 15 ani agent de pază. A fost şef de echipaj pe motonavele Olteniţa şi Carpaţi.
Marea lui dorinţă este să poată obţine o pensie, însă anii munciţi la firmele de pază din Bucureşti nu pot fi reconstituiţi.
Are doi copii, stabiliţi în Spania. Trăieşte doar cu mâncarea primită de la Cantina de Ajutor Social, uneori cu ceea ce mai găseşte prin containere. Cu toate că a fost abandonat de către copii, nu le reproşează acestora nimic: „Au plecat pentru binele lor, în ţara asta ce să mai faci? Cum poţi să mai trăieşti în România? Este greu totul, este extrem de greu.”. Viaţa dură a fostului marinar încă se regăseşte în vocea lui.
Mariana şi Florin, oamenii din spatele blocurilor, oamenii de lângă noi, uitaţi de toţi.
Dramele de lângă noi: Oamenii din spatele blocurilor din Giurgiu
Publicat
: februarie 9, 2021
Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Aventura Erasmus+ continuă pentru Școala Gimnazială Nr.7 Giurgiu
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
ANAF a publicat un Ghid dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: anaf, venituri chiriiANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica Asistență contribuabili/Ghiduri curente si alte materiale informative, Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile din patrimoniul personal. Într-o manieră accesibilă și simplificată, ghidul conține informații utile privind definirea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, […]
Read More-
USR: Fiți atenți ce amendament propune PNL-istului Alexandru Nazare la noul Cod Silvic: vrea ca accesul jurnaliștilor și al activiștilor de mediu în pădure să fie permis doar cu acordul și în prezența administratorului sau a proprietarului!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: codul silvic, USR. PNL -
-
Post your comments