Dacă cineva şi-ar propune să descopere în Giurgiu arhetipul lui Hagi Tudose, cu siguranţă Gheorghe Spoială este personajul perfect. „Bănuţul coane, bănuţul”- este cuvântul său preferat, rostit cu mângâiere, cu duioşenie şi cu o dragoste profundă.
Deşi nu este evreu, Conu’ Spoiala are o plăcere ce i se poate citi evident pe faţă pentru a negocia orice. Este cel mai mulţumit om dacă câştigă fie şi „un bănuţ”.
Acum câţiva ani, pentru construirea sensului giratoriu, a trebuit să renunţe la gardul de lemn de la hotelul „Steaua Dunării” (cu siguranţă era singurul hotel din lume împrejmuit cu un gard din lemn). Conu’ a reuşit să obţină de la Consiliul Local drept compensaţie o suprafaţă de teren de aproape o mie de ori mai mare decât cea pe care a cedat-o.
Zgârcenia sa caracteristică este evidenţiata şi de faptul că nu se poate despărţi de niciun bun care îi aparţine. Biroul său de la „Steaua Dunării” este demn de un bazar de vechituri, poţi găsi aici orice ce nu mai este folositor.
Şi în afacerile pe care le gestionează, Conu’ Spoială s-a ghidat după principiul „investiţie zero, profit cât mai mare”, astfel hotelul „Steaua Dunării” a ajuns din cel mai luxos hotel din Giurgiu, în unitate de cazare pentru muncitori.
În ultima şedinţă a Consiliului local Giurgiu, Conu’ Spoială a încercat să-şi impună principiile sale despre afaceri şi în ceea ce priveşte modul de administrare al Zonei Libere Giurgiu:” Cheltuieli mari coane, prea mulţi bănuţi”. Aceasta în condiţiile în care în anul 2014 Zona Liberă a avut un profit de peste 11 miliarde de lei, în creştere de 300% faţă de anul precedent. Degeaba a încercat Răzvan Cuc, directorul Zonei Libere să-i explice că aceste cheltuieli sunt datorate unor investiţii ce vor aduce un profit mai mare în anii următori. Pentru Conu’, orice bănuţ scos din buzunar este o cheltuială inutilă.
Pentru a înţelege mai bine mentalitatea lui Conu’ Spoială, o povestioară este relevantă:
Imediat după Revoluţie, Spoială a început să cumpere aprope tot ce era tractor, autoutilitară, macara -orice utilaj ce i se părea lui chilipir. Toate, nişte vechituri ce nu mai puteau fi folosite. La un moment dat, angajează un tânăr inginer, foarte priceput, dar care îi cerea mereu bani pentru piese de schimb.
Nemulţumit, Conu’ Spoială îl cheamă într-o zi la birou pe inginer:
” – Coane, pentru ce te-am angajat eu pe tine?
– Să am grijă de parcul de maşini să fie funcţional.
– Da coane, dar fără să cheltuiesc bani. Oricine în lumea asta poate să mănânce un colac şi să facă un rahat, eu am nevoie de cineva care să mănânce un rahat şi să-mi facă un colac”
Discuţia s-a încheiat cu demisia tânărului inginer.
Pamflet | Cristina Rotaru,Claudiu Cimpoeru
Post your comments