Peste 100 de copii din 16 case de tip familial din Giurgiu, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au primit daruri din partea elevilor de la o școală din București.
“Dar din dar se face rai” este titlul campaniei caritabile organizate de Școala Gimnazială Liviu Rebreanu din București, sectorul 3, campanie coordonată de cadrele didactice Augustina -Maria Nicula și Isabela Popa.
Dovedind ca au spirit civic și altruism, elevii, părinții acestora și cadrele didactice ale Școlii Liviu Rebreanu s-au preocupat, cu entuziasm, să vină în sprijinul copiilor aflați în plasament în cadrul structurilor rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. Astfel, în cadrul acestei campanii, la sfârșitul lunii decembrie 2018, au fost donate copiilor din casele de tip familial din Giurgiu, rechizite, cărți, haine, încălțăminte, jucării și jocuri educative.
“Apreciem gestul caritabil al elevilor din București. Inițiativa este lăudabilă, motiv pentru care le adresăm mulțumiri, atât lor cât și părinților și cadrelor didactice”, a declarat Cătălin Lupu, director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului Giurgiu.
Post your comments