În această dimineață, un număr de 40 de copii din centre aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu (Soarele, Sf. Ioan și Complexul de Servicii Sociale) au plecat într-o excursie oferită cu sprijinul părintelui Georgian Tudor, preot paroh al Bisericii „Buna Vestire” (Biserica Tinerilor) din municipiu.
Excursia durează trei zile, și în cadrul ei micuții vor vizita Mânăstirea Caraiman din Bușteni, acesta fiind, de fapt, și locul în care copiii vor fi cazați.
Această acțiune nu este singulară, preotul paroh Georgian Tudor organizând, și anul trecut, o deplasare asemănătoare.
„Nu poate decât să ne bucure o asemenea activitate pentru copiii din centrele din subordinea noastră. De altfel, și cu preotul Georgian, dar și cu alți oameni de bine, avem o colaborare veche și bună, toate activitățile concepute și derulate până în prezent fiind benefice asistaților noștri. În fapt, acestea ne sunt preocupările principale, nouă, ca și conducere a Direcției: bunăstarea persoanelor care beneficiază de serviciile noastre, sprijinirea lor și, nu în ultimul rând, asigurarea unui climat de viață apropiat celui unei familii, ținând cont că sunt copii sau bătrâni abandonați, de cele mai multe ori, de familiile lor. Păcat că nu putem spune același lucru și despre „tutorele” lor, președintele CJ Giurgiu, a cărui unică preocupare, în ultimele luni, a fost găsirea de noduri în papură în activitatea direcției, pentru a putea schimba conducerea, dorindu-și impunerea, așa cum s-a observat, de persoane apropiate lui și care nu știu absolut nimic despre munca într-o asemenea instituție”, a declarat, la scurt timp de la plecarea micuților în excursie, directorul DGASPC Giurgiu, Cătălin Lupu.
Comunicat de presă- Preocupări DGASPC Giurgiu versus preocupari Consiliu Judetean Giurgiu
Publicat
: iulie 1, 2021

Citește și …
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
Lucrările pentru noul Spital Județean Giurgiu au început oficial
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
Lucrările pentru noul Spital Județean Giurgiu au început oficial
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
CCIA Giurgiu face un pas important pentru dezvoltarea mediului de afaceri prin operaționalizarea Curții de Arbitraj Comercial
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Camera de Comerț, Curtea de Arbitraj Comercial, Industrie și Agricultură GiurgiuCamera de Comerț, Industrie și Agricultură Giurgiu a aprobat măsurile necesare organizării și operaționalizării Curții de Arbitraj Comercial, numindu-l pe Cătălin Mihalache în funcția de președinte al Curții, pentru un mandat de patru ani. Avocat cu experiență și arbitru comercial, Cătălin Mihalache va coordona dezvoltarea acestei structuri și promovarea arbitrajului ca instrument specializat de soluționare […]
Read More






Post your comments