Nemulţumiţi de faptul că trei dintre indivizii implicaţi în crima din Cartierul Policlinică, din data de 13 august 2018, sunt cercetaţi în libertate, mai mulţi prieteni şi cunoscuţi ai victimei au anunţat o acţiune de protest pentru ziua de marţi, 21 august, începând cu ora 18:00:
„#GiurgiuIeseInStrada
#Distribuie
Protestul rămâne pt MARŢI la ora 18 00, în faţă la Prefectură (Banca Alba) şi va ţine până la ora 22 00!
Sper să fim cât mai mulţi! Pt cei care doresc să ni se alăture, dar nu ştiu motivele, le voi scrie mai jos!
1, Dreptate pt Marusoi
2. Siguranţă în oraş
3. Este inadmisibil ca 3 criminali să umble liberi printre noi, pt că aşa a decis procurorul!
Ei sunt cercetaţi doar pt vătămare corporală, când de fapt ei 3 au ajutat la înfăptuirea unei crime premeditată. Deşi doar unul a băgat cuţitul, ceilalţi 3 l-au răpus pe tatăl copilului la pământ cu o rangă, pt a îl împiedica să îşi apere copilul, ca mai apoi să încerce să îi împiedice să ajungă la spital!
4. Avem copii, fraţi, părinţi şi prieteni, care oricând pot păţi ceva cu asemenea oameni printre noi!…
Nu suntem obligaţi să trăim printre criminali, mâine la ora 9:00 trebuie să mă prezint la Primărie, pt a lua aprobarea pt protest.
Dacă nici pe această cale Procuratura nu va lua măsuri, eu vă asigur transportul tuturor celor care doresc să meargă împreună cu noi, pt a face o sesizare la Bucureşti, despre acest caz!
Dacă este nevoie, ajungem şi la emisiuni tv „, sunt doar câteva dintre mesajele ce circulă în aceste zile în spaţiul virtual.
Reamintim faptul că Bujan Marius, în vârstă de 22 de ani, a fost ucis în data de 13 august de către Dincă Florin Marius. Încă trei indivizia au mai participat la incident, aceştia fiind cercetaţi în libertate.
Tinerii giurgiuveni reacţionează la crima de săptămâna trecută şi anunţă proteste de strada: „Dreptate pentru Marusoi și siguranță pentru noi și familie”!
Publicat
: august 20, 2018

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
-
Sărbătoare la Singureni: Peste 360 de elevi au primit vizita lui Moș Crăciun și daruri din partea autorităților locale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Singureni, primar Marian Pătuleanu, serbareZiua de miercuri, 17 decembrie, a fost una specială pentru copiii din comuna Singureni. Alături de cadre didactice, părinți și reprezentanți ai administrației locale, elevii și preșcolarii au participat la o serbare de Crăciun plină de emoție. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru festiv, în sala de festivități a școlii din localitate. Elevii s-au pregătit temeinic […]
Read More-
Anunț pierdere acte
Posted in: Actualitate Tags: anunt -
Anunț pierdere acte
Posted in: Actualitate Tags: anunt -








Post your comments