Mesajul lui Bădălău pentru ” dizidenţii ” Răzvan Cuc şi Andrei Alexandru

Niculae BadalauVineri, 24 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Niculae Bădălău a admis voalat că doi dintre ” lupii tineri ” (Răzvan Cuc şi Alexandru Andrei), odată ce au fost înţărcaţi, au început să aibă manifestări politice ciudate, încercând să formeze o dizidenţă în cadrul organizaţiei Giurgiu.
Bădălău le solicită celor doi să renunţe să mai facă „circ la garduri” şi să – si canalizeze eforturile în realizarea de proiecte pentru giurgiuveni:

“Cât am fost preşedinte la PSD Giurgiu am încercat şi cred că am reuşit să construiesc o organizaţie nouă, cu oameni noi.
E foarte greu să te adaptezi cerinţelor, rigorilor care sunt în Partidul Social Democrat.
Nu o să accept niciodată ca în PSD să se facă o dizidenţă, nici penelistă nici pepededistă.
Dar, aşa cum s-a întâmplat, sunt unii care se adaptează sau nu se adaptează. Cei care nu se adaptează, să fie sănătoşi, să meargă mai departe, dar nu cu noi.
Eu încă aştept să-i văd mergând în teritoriu ca parlamentarii, să vină în conferinţe de presă, aşa cum o făceau când eram preşedinte, să vină cu proiecte legislative, că pentru aceasta au fost aleşi.
Îmi doresc să facă muncă politică, să meargă în teritoriu, nu să facă circ la garduri sau sub garduri”


Publicat  :  noiembrie 26, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare