La data de 14 aprilie 2026., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Comana au fost sesizați, prin apel, de către o tânără, de 21 de ani, cu privire la faptul că, socrul său, de 46 de ani, din localitatea Vărăști, județul Giurgiu, s-ar fi deplasat la locuința sa.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Comana care au surprins în flagrant delict un bărbat, de 46 de ani, din localitatea Vărăști, în timp ce se afla în apropierea locuinței nurorii sale, deși aceasta avea emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.
Din verificările efectuate, a reieșit faptul că bărbatul în cauză avea obligația de a păstra o distanță minimă de 200 de metri față de tânără și față de locuința acesteia.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.
Astăzi, 15 aprilie, acesta va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.
IPJ GIURGIU: CERCETAT PENAL PENTRU ÎNCĂLCAREA MĂSURILOR DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU
Publicat
: aprilie 15, 2026

Citește și …
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Parcul „Steaua Dunării” urmează să devină parcul ” Lucian Iliescu”
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
DREPT LA REPLICĂ
Posted in: Cancan, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
AVERTISMENT PRIVIND SCHEMELE DE INVESTIȚII ÎN CRIPTOMONEDE PROMOVATE ONLINE
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Tags: criptomonede, ipj giurgiu, Serviciul de Investigații CriminalePolițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigații Criminale atrag atenția asupra apariției unor platforme de investiții în criptomonede promovate în grupuri private ale unor platforme sociale, care promit câștiguri rapide și sigure, dar care pot ascunde mecanisme de fraudă. Potrivit informațiilor rezultate din mai multe cazuri semnalate, aceste scheme funcționează într-un mod […]
Read More-
-
-
DREPT LA REPLICĂ
Posted in: Cancan, Politica Tags: AUR Giurgiu, Drept la replica








Post your comments