Cu toate că vremea se anunţa că fiind una neprielnică, toate s-au aliniat ieri, 29 septembrie, în aşa fel încât au oferit locuitorilor comunei Izvoarele o sărbătoare a localităţii pe cinste.
Aflată la a III-a ediţie, ” Ziua comunei Izvoarele” a fost un eveniment care a împletit respectul pentru tradiţiile şi valorile locale, lacrimile şi emoţiile foştilor sportivi şi cadre didactice, dar şi nouă realitate a localităţii, una în care se desfăşoară o agricultură modernă, cu multe produse bio şi de nişă.
Târgul de produse organizat pentru fermierii locali a fost o încântare pentru toate gusturile. Produse din cireşe şi gutui bio produse în fermele locale, dulceţuri şi alte delicatese din mure, smochine, dovleac, prune, caise etc, prezentate de mici producători locali, produse apicole de cea mai bună calitate, produse de brutărie şi patiserie, pastramă, brânză, nuci şi multe altele.
Este o realitate, în comuna Izvoarele s-au dezvoltat multe astfel de afaceri de familie care oferă produse tradiţionale, de cea mai bună calitate.
În această zi de sărbătoare, alături de primarul Silviu Cazacu şi locuitorii comunei Izvoarele s-au aflat: senatorul Toma Petcu, preşedintele ales al Consiliului judeţean Giurgiu, parlamentarii PNL Alina Meclea şi Andrei Alexandru, subprefectul Mirel Bragaru, Cristian Anculescu, vicepreşedintele Consiliului judeţean, Ionel Paşol, primarul comunei Schitu, Danuţ Mitrea, primarul comunei Stăneşti, Adrian Gâjâilă, primarul ales al oraşului Mihăileşti, precum şi alţi numeroşi oaspeţi de seamă.
Cu siguranţă, cel mai emoţionant moment al manifestărilor a fost festivitatea de decernare de diplome pentru cadrele didactice şi sportivii din comună, o recompensă pentru întreaga activitate a acestora.
A fost un omagiu şi o recunoştinţă din partea primarului Silviu Cazacu şi consiliului local pentru dascălii care au îndrumat şi format atâtea şi atâtea generaţii de elevi, o apreciere pentru sportivii din comună care sunt nume de legendă pentru locuitorii din Izvoarele:
” Vă mulţumesc că astăzi v-aţi răpit din timpul dumneavoastră să fim prezenţi la ediţia a III- a sărbătorii comunei noastre. Cu această ocazie, vreau să vă transmit tuturor un sincer şi călduros „La mulţi ani! „, A mai trecut un an de când ne-am întâlnit la precedentul eveniment, un an cu bune, cu rele, dar Dumnezeu ne-a dat sănătate să putem să ne reîntâlnim din nou astăzi.
Vreau să mulţumesc întregii echipe, colegilor din primărie, consilierilor locali, care sunt deschişi la toate proiectele pe care le prezint în consiliul local, au fost întotdeauna lângă mine şi, împreună, am reuşit să facem lucruri frumoase în comuna noastră.
Trebuie să ne ducem mai departe valorile şi tradiţiile, să-i respectăm pe cei care ne-au format ca oameni. Putem să facem noi în localitate orice fel de investiţie, dacă ne uităm şi ne neglijăm valorile trăim practic degeaba.
Am vrut să facem acest eveniment în semn de mulţumire şi de preţuire pentru toată munca şi pentru toată dăruirea dumnealor.„, a spus primarul Silviu Cazacu celor prezenţi la eveniment.
” Dincolo de legăturile şi afinităţile politice comune, legătura mea personală cu foarte mulţi dintre cei prezenţi în sală mă responsabilizează mai mult şi mă face să fiu mai atent la ceea ce se întâmplă în Izvoarele.
Vreau să vă spun ” La mulţi ani!” de ziua localităţii dumneavoastră. Este foarte important să ai o mândrie locală, să păstrezi tradiţia şi moştenirea patrimoniului local, care are o istorie importantă aici în localitatea dumneavoastră.
Mă responsabilizează foarte mult munca şi eforturile dumneavoastră, vreau să vă asigur că, dincolo de relaţiile mele personale cu foarte mulţi oameni din localitatea dumneavoastră, pragmatismul, realitatea şi, până la urmă, rezultatele mă vor obliga să fiu atent la toate proiectele pe care le aveţi de implementat şi la cele pe care urmează să le implementăm împreună.”, este declaraţia senatorului Toma Petcu, preşedinte ales al Consiliului judeţean Giurgiu, un prieten al celor din comuna Izvoarele.
Micii şi berea au fost la discreţie pentru toţi cei care au participat la eveniment, fiind oferiţi cu generozitate de către sponsorii manifestării, la fel şi muzică şi multă voie bună
Post your comments