USR: După taxa pe boală, Guvernul Ciolacu pune noi piedici românilor care au nevoie de concediu medical

Adrian-Wiener-750x350

Guvernul Ciolacu și ministrul Rafila continuă războiul aberant pe care l-au declanșat împotriva angajaților care, după ce au contribuit ani la rând, sunt împinși de boală să-și ia concediu medical. După taxa pe boală, Guvernul PSD-PNL ridică acum piedici birocratice și restrâng, absolut nejustificat, lista afecțiunilor pentru care poate fi obținut de la medicul de familie concediu medical de 7 zile.

Un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate restrânge lista de boli pentru care medicul de familie poate elibera direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor, pacienții vor fi nevoiți să mai facă un drum la medicul de familie după primele 4 zile de concediu medical, urmând ca acesta să decidă dacă le mai acordă sau nu încă 3 zile.

O nouă barieră birocratică. O nouă hârtie aruncată de sus de ministrul Rafila. O restrângere absolut nejustificată a bolilor pentru care medicul de familie poate acorda concediu medical de 7 zile. O nouă decizie care încalcă grav independența profesională a practicii medicului de familie. Pe de o parte, foarte puține din bolile cuprinse în lista de 7 zile pot fi diagnosticate în cabinetul medicului de familie. Pe de altă parte, sunt excluse patologiile care evident asociază incapacitate de muncă mai lungă de 7 zile: patologie traumatică, ortopedică, digestivă etc.”, declară Adrian Wiener, deputat USR și medic.

De la 1 ianuarie 2024, sub pretextul că românii sunt hoți și fraudează sistemul asigurărilor de sănătate, Guvernul Ciolacu a declanșat o adevărată prigoană a angajaților care au nevoie de concediu medical. La inițiativa ministrului PNL Marcel Boloș, a introdus aberanta taxă pe boală, la început percepută tuturor, inclusiv părinților care își îngrijesc copiii bolnavi de cancer. Apoi, sub presiunea publică și a USR, a restrâns taxa de 10% la românii cu „boli obișnuite” și gravidele nevoite, din cauza sarcinii cu risc, să lucreze program redus.

USR cere PSD și PNL să înceteze să mai pună piedici românilor care, din cauza bolii, au nevoie de concediu medical. Taxa pe boală trebuie să fie eliminată integral, iar cei care fraudează sistemul trebuie să fie depistați prin controale și sancționați. Guvernul PSD-PNL să înceteze să bage mâna în buzunarul tuturor angajaților bolnavi sau să-i pună pe drumuri, doar pentru că este incapabil să-și facă treaba.


Publicat  :  mai 13, 2024

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare