Astăzi, împreună cu președintele Dan Motreanu, președintele CJ Dumitru Beianu, inspectorul general școlar- Ion Ghimpețeanu, primarul comunei Ghimpați- Constantin Cărăpănceanu, vicepreședintele CJ- Cristian Anculescu și directorul APA SERVICE- Alexandru Popescu, am avut bucuria și oportunitatea de a întâlni în orașul Mihăilești, oameni cu care, de-a lungul timpului, am făcut muncă politică și am obținut rezultate foarte bune în această comunitate.
Este foarte important faptul că, la constituirea organizației PNL MIHĂILEȘTI, au stat la masă cei mai importanți oameni ce pot schimba soarta și destinul unui oraș care, din păcate, a fost uitat în timp de actuala administrație și de primarul Mihai Dobre.
Consider că startul de astăzi al organizației PNL MIHĂILEȘTI, ne creează oportunitatea și posibilitatea unei schimbări majore de care această localitate are nevoie în toamna acestui an.\
Este decisiv faptul că, Ion Constantin Tudose și Adrian Gâjâilă, care au început politica alături de mine în 2016, s-au așezat la masă cu alți colegi importanți, Gabi Drăgan, Liviu Croitorescu, Vasile Țăranu, și, împreună, facem strategia pentru câștigarea alegerilor din 2024, fără să ținem cont că trebuie să fie, neapărat, un anumit primar, ci cu un singur obiectiv: actualul primar care a condamnat un oraș cu un potențial foarte mare, să nu mai fie în fruntea administrației Mihăilești, din 2024 !
Post your comments