Un inspector din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) București a fost găsit spânzurat marți, 18 august, în locuința părinților săi din satul Poșta, comuna Buturugeni, județul Giurgiu. Potrivit informațiilor publicate de ziarul Gândul, bărbatul este Gabriel Stoica, un inspector cunoscut pentru intransigența sa, care se întorsese recent dintr-un concediu cu familia. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, ipoteza vehiculată fiind cea a unei sinucideri.
În spatele acestui caz se conturează posibile tensiuni pe linie profesională. Conform datelor publicate de Gândul, completate de informații furnizate de surse din interiorul instituției, Gabriel Stoica ar fi efectuat controale la un grup de firme din județul Giurgiu, context în care din conducerea DRAF București i s-a făcut o sesizare la Agenția Națională de Integritate (ANI).
Angajați din sistem susțin că verificările la ANI și presiunile pe echipele de control ar fi des utilizate în mediul instituțional. Din informațiile transmise din interiorul structurii, personaje influente aflate la cel mai înalt nivel decizional ar proteja anumite firme de casă și ar trimite controale dirijate exclusiv către societățile care nu sunt agreate, punând o presiune uriașă pe inspectorii de teren. În prezent, aproximativ 35 de angajați s-ar afla în situații similare, având dosare deschise la ANI ca formă de intimidare.
Trupul neînsuflețit a fost depus la capela Cimitirului Ghencea Civil din București, unde reprezentanți din conducerea instituției au fost prezenți pentru un discurs comemorativ.
Ceea ce ridică serioase semne de întrebare este atitudinea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Deși instituția emite zilnic comunicate de presă pentru abateri rutiere sau incidente minore, în legătură cu decesul inspectorului din Buturugeni nu a transmis nicio informare oficială, ascunzând practic cazul de presă. O astfel de tăcere din partea poliției giurgiuveane lasă loc speculațiilor și afectează grav transparența unei anchete de o asemenea gravitate.
Multe semne de întrebare după sinuciderea inspectorului Antifraudă București, originar din Buturugeni
Publicat
: august 21, 2026

Citește și …
-
-
-
Mesajul prefectului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, de Ziua Educației
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
Mesajul prefectului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, de Ziua Educației
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuAcesta este mandatul cu care președintele PSD, Sorin Grindeanu, participă la negocierile cu premierul desemnat. Pentru noi, prioritare sunt măsurile care pot îmbunătăți situația economică și nivelul de trai al românilor: protejarea puterii de cumpărare, indexarea pensiilor, sprijinirea mediului de afaceri și achitarea datoriilor pe care statul le are către firme. Acestea sunt obiectivele pe […]
Read More







Post your comments