Vreau să felicit comunitatea din Malu, conducerea primăriei şi pe domnul primar, pentru acest proiect, dar și pentru celelalte proiecte importante pe care, în acest moment, primăria le derulează: aducțiunea rețelei de gaze, alimentarea cu gaze pentru populație, realizarea unui drum într-o zonă cu potențial de dezvoltare în viitor pentru localitate, reabilitarea rețelei de apă și îmbunătățirea calității apei prin fonduri europene și, nu în ultimul rând, a fost finalizată de curând o școală la standarde europene.
Toate aceste proiecte, arată foarte clar faptul că localitatea Malu poate să spună lejer, din punctul nostru de vedere, că este o comună cu standarde europene, care scoate în evidență implicarea totală a primarului Mirel Jantea, a fostului primar Eugen Șoavă și a echipei din primărie. Toate investițiile pe care le-am enumerat aşează comuna Malu la nivelul comunelor europene, asta însemnând îmbunătățirea calității vieții, făcându-i mândri pe locuitorii ei și pe întreg județul, la nivel național.
Toate proiectele care fac din localitatea Malu o comună dezvoltată la standarde europene, au fost finanțate și implementate cu sprijinul conducerii PNL, pe timpul guvernării PNL!
Toma Petcu, senator PNL de Giurgiu: Astăzi, la invitația domnului primar Mirel Jantea, am participat la festivitatea de inaugurare a Căminului Cultural al comunei Malu, o lucrare de investiție de peste un milion și jumătate de euro, care a adus la standarde europene un cămin cultural construit de către cetățenii localității în anul 1967
Publicat
: martie 10, 2024

Citește și …
Afaceri de milioane din conturile unei firme din Giurgiu: Condamnări cu suspendare pentru administratori și achitare pentru „cea mai scumpă avocată din România”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Elena Theodora Cazacu, GBG Business Criad SRL, Mihaela Ionela Răriș, Ștefan Renato PetrescuÎn data de 25 septembrie 2026, Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, a dat sentința în dosarul nr. 6677/2025 (3803/2025), dosar în care inculpați au fost Ștefan Renato Petrescu, Mihaela Ionela Răriș (administratori ai firmei GBG Business Criad SRL) și cea mai „scumpă avocată” din România, giurgiuvenca Theodora Calagiu ( Cazacu, după căsătoria […]
Read More







Post your comments