Stenograme din dosarul ” Butoane” – „Nu îmi trebuie nimic, eu am smecherie pe telefon.”

trisare poker

Potrivit monitorizărilor DIICOT, gruparea prefera fraudarea jocurilor de poker şi de barbut organizate ilegal.

Practic, cu ocazia organizării jocului de poker, jucătorii folosesc cărţi de joc marcate, nedectabil visual.

În timpul jocului, cu ajutorul unui telefon mobil scanau cărţile de joc, folosind un program de analizare rapidă, care comunică utilizatorului cărţile care se vor distribui, apoi persoana care va câştiga jocul.

Referitor la jocul de barbut organizat membrii grupării folosesc zaruri, acţionate cu ajutorul unei centuri magnetice deţinute de o persoană care participă la jocul organizat. Miza: zeci de mii de euro Într-o discuţie telefonică, doi membri ai grupării „Butoane”, Nicuşor Dancu-Enache şi Eugen Pădure, stabilesc modalitatea prin care vor comunica la masa de poker fără a fi observaţi, cât şi alte detalii în înşelarea participanţilor la joc cu ajutorul tehnicii frauduloase. „Vezi că trebuie să le luăm banii din prima pe unde-i punem la masă. Într-o oră trebuie să piardă toţi banii. Adică trebuie să piardă la şapte-opt sute, şapte-opt sute (se referă la 700-800 de euro- nr) că nu mai pleacă …dacă pierde”, făcea planul Eugen. „Da! Da! Da! Da! Da! Trebuie să intrăm tare de la el început. Fii atent în… fii atent când îţi spune el ţie că…”, îi ţinea hangul Nicuşor.
Eugen Pădure: Când e… când e următoru, adică doiu , treiu, patru , cinciu , şaptele, aici e problema când sunt io unu dar dacă io… vezi dacă mi-l arăţi postul unu, postu unu cine p… mea îl face? Lasă-mă pe mine să stau cu telefonul acolo, băi! Şi casca… casca, dacă tu stai… Io stau cu telefonul acolo şi tu stai faţă-în-faţă cu mine s-aude?

Nicuşor Dancu-Enache: Nu. Trebuie să stai lângă telefon.

Eugen Pădure: Dacă să stai tu postu unu cum stai tu lângă dealer, în dreapta la dealer, şi io să stau în stânga, s-aude? Nici aşa?

Nicuşor Dancu-Enache: Nu.

Nicuşor Dancu-Enache: Păi nu-ţi arăt. Îţi spun numai când mergi tu, când câştigi tu.

Eugen Pădure: Păi da mă! Nu ştiu, mânca-ţi-aş! Că vezi tu?! Nu sunt atent şi îmi vine 2 aşi, 2 popi.

Nicuşor Dancu-Enache: Nu. Dacă nu îţi arăt fisa nu mai mergi că pierzi. Face unu chintă, culoare, trei bucăţi, două perechi… Nu mai mergi. Indiferent ce ai în mână, nu ţi-am arătat fisa- eşti praf. Eugen Pădure: Da mă dar tu tre să fii atent. Nu te mai sălta de la masă până nu-mi citeşti cartea, până nu… până nu mi-o transmiţi.

De ce „dădeau calde”

Totodata, potrivit discuţiilor, pierderea unor sume de bani „pentru a ţine jocul” în vederea atragerii victimelor, se petrece în mod obişnuit stabilindu-se că initial aceştia pierd sume de bani pentru a da o impresie de corectitudine a jocului „să dea calde”.

Nicuşor Dancu-Enache: N-aş accepta io, Gelule! Ţi-am zis că n-accept. Am…eu am pierdut 3700 la poker ca să joc, ca să ţin jocu, ca să dau calde la lume. Şi am pierdut şi m-a lăsat lumea aşa.

Eugen Pădure: Lasă, mă, că n-ai făcut-o tu ca să ţii jocu, ca să dai calde la lume.

Tehnica, explicată telefonic :

Nicuşor Dancu-Enache explică pe îndelete această tehnică de trişa la poker unui amic. Câştigul era asigurat dacă pe masa de joc era pereche de cărţi marcate. Convorbirea a fost interceptată de procurorii DIICOT.

Domn: Alo.

Nicuşor Dancu-Enache: Să trăieşti.

Domn: Salut.

Nicuşor Dancu-Enache: Din partea…de la Bebe te sun.

Domn: Ia spune.

Nicuşor Dancu-Enache: Nu trebuie decât…să ne bage cărţile cineva.

Domn: Da, da şi altceva…ai nevoie de patron.

Nicuşor Dancu-Enache: Sunt nesigilate…poftim.

Domn: Ai nevoie de patron ceva.

Nicuşor Dancu-Enache: Nu am nevoie…dacă am unu care trage cu mine, e uşor că luăm banii mai repede.

Domn: Îţi mai bag unu că e tovarăşu meu.

Nicuşor Dancu-Enache: Dacă nu eu pot să iau şi singur.

Domn: (limbaj neinteligibil) şi altceva nu-ţi trebuie.

Nicuşor Dancu-Enache: Nu îmi trebuie nimic eu am smecherie pe telefon.

Domn: Aşa.

Nicuşor Dancu-Enache: Şi mă anunţă mâna câştigătoare. Câştigă unu cu trei, câştigă doi cu cinci… Domn: Da tu eşti cu telefonul pe masă…

Nicuşor Dancu-Enache: Telefonul poate să-mi arate..

Cum funcţiona păcăleala cu centura :

Viorel-Ştefan Grecu discută cu un amic, pe care-l chema Robert, cum să păcălească jucătorii de barbut cu centura magnetică. Convorbirea a fost interceptată de procurorii DIICOT.

Viorel-Ştefan Grecu: Păi unde e, mă, ălea? Zarurile, centura unde e?

Robert: Zarurile îi la mine, centura vine omu cu ea. Îl bag direct p-ăla cu ea? Direct?

Viorel-Ştefan Grecu: Păi da ce să-i faci?

Robert: Păi ziceam să nu se bunghească când l-o vedea p-ăla şi ne apucăm direct la joc. Io ştiu?! „L-am termenat p-ăla!”

Viorel-Ştefan Grecu îi confimă uui amic, pe care-l chema Gabi, că i-a luat banii celui cu are jucase barbut.

Gabi: Alo!

Viorel-Ştefan Grecu: Ce faci, Gabi?

Gabi: Ce să fac, Ţiţi? Uite eram acasă!

Viorel-Ştefan Grecu: L-am termenat p-ăla!

Gabi: Ce-ai făcut? Ai terminat ce? Viorel-Ştefan Grecu: L-am terminat p-ăla!

Gabi: Bravo frate!

Sursa:http://adevarul.ro


Publicat  :  octombrie 6, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare