” Aseară, am participat la întrunirea Consiliul Director Județean al PNL GIURGIU, alături de toți primarii PNL și de conducerea organizației, în frunte cu președintele Dan MOTREANU.
Am fost onorat să fiu desemnat candidat al PNL la președinția CONSILIULUI JUDEȚEAN GIURGIU.
De asemenea, pentru PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GIURGIU, a fost validată candidatura actualului primar,
Adrian ANGHELESCU.
Primul loc pe lista de la alegerile parlamentare, va fi ocupat de actualul deputat, Alexandru ANDREI.
Țin să le mulțumesc tuturor colegilor primari, conducerii PNL, domnului președinte Dan MOTREANU, pentru încrederea cu care m-au învestit și susținerea pe care o primesc!
Totodată, țin să le urez succes și să-i asigur de susținerea mea, pe colegii mei, Alexandru ANDREI și Adrian ANGHELESCU! Împreună, formăm echipa cea mai determinată și puternică pentru Giurgiu!
La propunerea președintelui PNL GR, Dan Motreanu, aseară am primit încrederea și votul colegilor mei și am fost desemnat candidatul Partidului Național Liberal pentru câștigarea președinției CJ GR.
Cei care mă cunosc știu că bătăliile pe care le-am asumat, le-am câștigat pe toate. Nu am să vă dezamăgesc nici de data asta. Mă bazez pe seriozitatea primarilor noștri și pe puterea echipei.
Scopul nostru ca partid liberal este ca fiecare giurgiuvean sa aibă o șansă. Nu suntem partidul celor bogati sau săraci, suntem partidul tuturor giurgiuvenilor care aleg să rămână alături de județul Giurgiu. Dincolo de proiecte și de programe, vă propun și o schimbare în modul în care facem politică la Giurgiu, în modul în care comunicăm cu oamenii și în felul în care lucrăm între noi.
Nu am dușmani, am adversari politici. Am colegi și cred în valoarea cuvântului dat. Cred că e nevoie să fim mai deschiși între noi și să evaluăm onest ce vor cei care nu vin la vot, cei care nu ne vor nici pe noi dar nici pe alții.
Avem înainte un drum lung și greu dar tocmai din acest motiv victoria noastră va fi și mai frumoasă.
Dumnezeu să ne ajute!”
Sursa foto: FotoArcanu
Senatorul Toma Petcu, prim vicepreşedinte PNL Giurgiu: Am fost onorat să fiu desemnat candidat al PNL la președinția CONSILIULUI JUDEȚEAN GIURGIU!
Publicat
: martie 20, 2024
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
ANUNȚ PREALABIL PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: cadastru, comuna ToporuDenumire județ: Giurgiu Denumire UAT: Toporu Sectoarele cadastrale: 5, 8, 16, 17 OCPI Giurgiu anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale: 5, 8, 16, 17 din UAT Toporu, pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, conform art. 14 alin.(1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, […]
Read More-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Ilie Bolojan, „premierul boţilor”, a împins România, cu viteză, spre sărăcie, dezindustrializare, faliment şi este responsabil de o DISTRUGERE economică, mascată în statistici și conferințe sterile!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD Giurgiu -








Post your comments