Chiar dacă se spune că într-o zi de luni „nici iarba nu creşte”, pentru liderii liberali giurgiuveni luni, 5 octombrie, a fost o zi menită să le dubleze nivelul de stres.
În formula: Gheorghe Ştefan, Dumitru Beianu, Vasile Mustatea şi Nicolae Florian liberalii au fost convocaţi la o şedinţă, de îndată, cu Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Marian Petrache şi Gheorghe Flutur.
Întâlnirea a fost una cu ultimatumuri şi cu îndemnuri ca liberalii „să-şi bage minţile în cap”, deoarece situaţia din PNL Giurgiu este cea mai delicată din ţară.” Din organizaţia Giurgiu primim mai multe plângeri decât primim din toată ţara. Nu o să mai tolerăm această situaţie. Trebuie să găsiţi o soluţie să vă înţelegeţi între voi şi să vă aşezaţi, deoarece nu s-a construit nimic pentru alegerile din 2016.”, a fost discursul conducerii naţionale a PNL, pentru liderii de la Giurgiu.
În cazul în care lucrurile nu se vor linişti în perioada următoare, conducerea PNL i-a anunţa pe cei de la Giurgiu, că vor renunţa la formula duală de conducere, cu doi copreşedinţi, organizaţia urmând să fie condusă de către o singură persoană.
Şedinţă cu scântei a liberalilor giurgiuveni şi conducerea centrală a partidului
Publicat
: octombrie 7, 2015

Citește și …
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
Dr. Cristina-Elena Dinu, aleasă vicepreşedinte la nivel naţional în cadrul OFSD
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: De azi,salariul minim brut crește de la 4.050 la 4.325 de lei, iar salariul minim net de la 2.574 la 2.699 de lei şi vor beneficia de această măsură peste 1,7 milioane de salariați
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD Giurgiu, salariu minimÎntr-o perioadă în care românii au fost obligați să suporte scumpiri, taxe mai mari și măsuri de austeritate care le-au afectat nivelul de trai, majorarea salariului minim reprezintă una dintre puținele vești bune pentru cei care muncesc cinstit! Însă, această creștere nu a venit de la sine, ci a fost susținută și impusă prin insistența […]
Read More










Post your comments