România va recupera, din fonduri europene, banii cheltuiţi pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel naţional în vederea identificării infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS), conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii a depus spre finanţare 4 proiecte europene în cadrul apelului privind consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 lansat în luna mai 2020 de Ministerul Fondurilor Europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Activităţile principale ale proiectelor vizează decontarea din fonduri europene a costurilor cu servicii medicale de testare RT-PCR pentru identificarea infecţiilor active cu virusul SARS-CoV-2 la nivel naţional realizate sau ce se vor realiza în cadrul Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare în perioada februarie 2020 – ianuarie 2021.
„Am început lupta în această pandemie în condiţii de austeritate şi am fost nevoiţi ca în câteva luni să recuperăm pentru a putea gestiona în condiţii de siguranţă prima etapă. Vom solicita ca banii pe care îi vom recupera în cadrul acestor proiecte retrospective de la UE să fie redirecţionaţi pentru a fi utilizaţi tot în sectorul sanitar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.
Proiectele depuse de Ministerul Sănătăţii, atât retrospective, dar şi care privesc cheltuieli viitoare, au ca obiectiv şi creşterea numărului de teste RT-PCR efectuate la persoanele eligibile, la nivel naţional, în vederea identificării infecţiilor active cu virusul SARS-CoV-2 şi controlul evoluţiei sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Evaluarea proiectelor va începe după 30 septembrie 2020, estimându-se ca în luna martie să fie aprobată finanţarea.
Bugetele celor patru proiecte însumează aproximativ 949 milioane lei, aproximativ 200 milioane de euro.
Post your comments