Primarul comunei Prundu Cătălin Corbea şi-a propus şi a reuşit să schimbe „ţigănia”!

asfaltare Prundu (4)

Aproape toţi cei care trec prin comuna Prundu considera că primarul Cătălin Corbea a reuşit să facă adevărate minuni în această localitate. De curând s-a mai adăugat încă una: doar cu 200 de mii de euro, Cătălin Corbea reuşeşte s-a asfalteze 3 kilometri de drum comunal, în condiţiile în care peste tot în ţara cu aceşti bani de abia reuşeşti să aşterni asfalt pe un km de drum.

Lucrările au început în urmă cu o lună, iar termenul de finalizare este undeva în vara anului viitor, însă, atipic pentru tot ce se întâmplă în România, acestea sunt mult avansate faţă de termenul stabilit, fiind deja realizate în proporţie de 50%.

Cele 7 străzi care urmează a fi asfaltate, printr-un proiect cu fonduri europene de tip Gall, se afla în cartierul de romi din Prundu, unde locuiesc aproximativ 500 de persoane, 10% din locuitorii comunei.

asfaltare Prundu (2)

L-am însoţit pe primarul Cătălin Corbea în acest cartier, unde în urmă cu 6 ani erau doar drumuri de pământ. Între timp acestea au fost pietruite, de două ori pe an, primăvară şi toamna, acţiune care i-a permis să obţină un preţ mai mic, acum la asfaltare.

Cu intenţia de a vedea popularitate primarului din Prundu printre localnici, colega mea Cristina i-a provocat puţin, spunându-le că acesta s-a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat de primar la Prundu. Reacţia a fost una previzibilă dar în acelaşi timp emoţionantă:

„Cum? Niciodată, nu-l lăsăm să plece, ce a făcut acest om aici, nu s-a mai pomenit”, „Doamnă, nu vă lăsăm să ni-l luaţi, el este primarul nostru şi pentru 100 de ani, dacă va vrea”- sunt doar câteva dintre reacţiile sincere ale celor care activitatea la primăria Prundu a lui Cătălin Corbea a însemnat şansă de a descoperi civilizaţia.

Chiar şi în acest cartier, străzile sunt perfect alineate, cu rigole făcute, trotuare moderne, tei şi trandafiri plantaţi peste tot.”Mi-am propus şi am reuşit să schimb ţigănia”spunea, mai în glumă mai în serios Cătălin Corbea, care se gândeşte ca la terminarea lucrărilor de modernizare din acest cartier să ofere şi o altă plăcută surpriză celor ce locuiesc aici.

 asfaltare Prundu (3)


Publicat  :  octombrie 9, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare