Primarii giurgiuveni îşi prezintă proiectele

La invitația președintelui executiv al PSD, Niculae Bădălău, vice prim-ministrul Sevil Shhaideh și secretarul de stat, Adrian Gâdea, vor veni luni, 6 martie, la Consiliul Județean Giurgiu, pentru o întâlnire în care vor fi discutate prioritățile stabilite la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) pentru anul în curs.

123
Printre acestea, se numără și Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru care a fost aprobată în luna ianuarie demararea etapei a II-a, proiect foarte important pentru localităţile din Giurgiu.
Programul are o importantă componentă de modernizare a satului românesc, dar finanțează și investițiile din orașe și municipii.

Programul contribuie, alături de programele finanțate din fonduri europene, la concretizarea pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural din domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, transport, salubrizare, cultură, culte, sport și locuinţe.

În cadrul vizitei este programată şi o întâlnire între vicepremier, conducerea Consiliului Judeţean şi primarii din judeţ, urmând a fi dezbătute proiectele pe care edilii le au pregătite pentru a fi implementate cu fonduri guvernamentale.


Publicat  :  martie 5, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare