Preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina: „Bunicii și părinții noștri au avut grijă de noi, toată viața. Este rândul nostru să îi ajutăm!”

mina-1-1

Cât de mâhniți și de revoltați sunt părinții și bunicii noștri, astăzi ! Orice i-ai întreba, ei plâng! Nu mai au putere să își ascundă lacrimile. Și nici măcar nu plâng pentru ei, ci tot pentru copiii și nepoții lor.
Niciodată nu le-a fost atât de greu, așa cum le este ACUM, așa ne spun! Și așa este. Bunicii și părinții noștri au avut grijă de noi, toată viața. Este rândul nostru să îi ajutăm!mina1

Programul de guvernare al PSD cuprinde cele mai bune măsuri pentru vârstici, atât în domeniul sănătăţii, prin acces neîngrădit la servicii medicale, dar şi în domeniul social.
Astfel, PSD susţine creșterea punctului de pensie la 1.775 de lei, din prima zi de guvernare, dar şi creşterea pensiei minime de la 800 lei la 1.300 de lei (1 ianuarie 2024) și la 1.400 de lei, la 1 septembrie 2024.
e urmăreşte, totodată, c𝗿𝗲ș𝘁𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗴𝗿𝗮𝗱𝘂𝗮𝗹ă 𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗰𝗮𝗹𝗰𝘂𝗹𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲. Aceasta, odată cu creșterea veniturilor la bugetul de stat, din absorbția fondurilor europene, din creșterea investițiilor, din îmbunătățirea colectării taxelor și din stoparea risipei banului public, astfel încât creșterea economică să se regăsească și în buzunarele celor care au muncit o viață.psd 1
De asemenea, PSD propune un program pentru CREȘTEREA CALITĂȚII VIEȚII VÂRSTNICILOR RĂMAȘI SINGURI. Astfel, vor fi alocaţi 2.000 lei/lună/persoană pentru cazarea în locuințe, cămine, pensiuni pentru bătrâni, administrate privat, începând cu 2021.psd 3

Începând cu 2022, această sumă se va indexa cu indicele de inflație”– Marian Mina, preşedinte PSD Giurgiu, candidat pentru Camera Deputaţilor, la alegerile din 6 decembrie.

Comandat de PSD Organizaţia Judeţeană Giurgiu, executat de PROIMAGE GRUP SRL, cod mandatar coordonator 11200020


Publicat  :  noiembrie 23, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare