Programul „credite de 3 ori subvenţia” devine „credite de 5 ori subvenţia”. Ministrul PSD al Agriculturii extinde, astfel, un program apreciat de fermierii care pot accesa credite în condiții avantajoase pentru a-și dezvolta activitățile.
Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunţă că, în baza OUG 43/2013, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) poate acorda garanții în favoarea instituțiilor finanțatoare cu care are încheiate Convenții de lucru, pentru garantarea creditelor fermierilor a căror valoare se ridică la ” De Cinci Ori Subventia”.
Potrivit MADR, creditele se acordă pentru finanțarea activității curente/capitalului de lucru în agricultură, atât în sectorul vegetal cât și pentru sectorul zootehnic, pentru măsurile de ameliorare, cele de bunăstare și pentru schemele de sprijin cuplat pentru creșterea animalelor (SCZ), pe baza adeverintelor emise de APIA- preşedintele PSD Giurgiu, deputat Marian Mina.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Veşti bune pentru agricultori!
Publicat
: august 22, 2023

Citește și …
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Astazi, după ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am mers de urgență în teritoriu pentru constatarea pagublelor si gestionarea problemelor în urma furtunii abatute aseară în nordul județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: actiuni teritoriu, prefect Ion GhimpeţeanuAm stat de vorbă cu autoritățile locale, cu cetățenii afectati, precum și cu angajatii furnizorilor de energie electrică, semnal tv , internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate pe care i-am găsit pe teren, precum și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii. Am aflat care le sunt problemele si, în dinamica zilei am […]
Read More
Post your comments