Planul Național de Redresare și Reziliență – o șansă istorică pentru România

plan rez

Peste 30 de miliarde de euro sunt alocate României pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, pregătit de Ministerul Fondurilor Europene și prezentat, oficial, joi.
Prin acest plan, România are șansa istorică de a fructifica un pas imens în dezvoltare, folosind cu inteligență fondurile UE – declara, la scurt timp după lansarea oficală, Maria Gabriela Horga, secretar de stat la Cancelaria Prim-ministrului și candidat PNL la Camera Deputaților.
”În cel mult 7 ani vom produce salt de bunăstare, investind masiv în infrastructură, în dezvoltarea afacerilor și pentru a genera locuri de muncă bine plătite.
Guvernul PNL, în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis, cel care a condus negocierile pentru obținerea de 80 de miliarde de euro în favoarea României, va pune la treabă fiecare euro pentru a obține prosperitatea la care aspiră fiecare roman”, susține Maria Gabriela Horga.
Acesta precizează că României i-a fost alocată suma de 33 de miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare Reziliența / Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), plan axat pe 3 piloni:
– Transport și schimbări climatice – 21,4 mld. euro
– Servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului – 6,5 mld. euro
– Competitivitate economică, digitalizare și reziliență – 5,08 mld. euro
”Prin implementarea acestui pan, România va reuși realizarea a trei obiective strategice: ameliorarea stării economice a României, consolidarea capacității de reziliență și asigurarea creșterii economice pe termen lung.” – a mai precizat Maria Gabriela Horga.

Articol comandat de către PNL Giurgiu, cod mandatar financiar 11200025, executat de SC Actual Media Press SRL


Publicat  :  noiembrie 27, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare