OFICIAL: Cum încep ȘCOLILE în județul Giurgiu

scoala

 

Comitetul pentru Situații de Urgență Giurgiu, întrunit astăzi, 10.09.2020, în ședință online, a aprobat scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din județul Giurgiu, pentru începutul anului școlar 2020-2021.

Scenariul de funcționare a fost aprobat pe baza situației epidemiologice transmise de către Direcția de Sănătate Publică Giurgiu și a propunerii Consiliului de Administrație al Unităților de Învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.

Astfel, în unitățile școlare din comunele: Adunații-Copăceni, Băneasa, Bolintin-Deal, Bolintin-Vale, Bucșani, Bulbucata, Buturugeni, Călugăreni, Clejani, Colibași, Comana, Cosoba, Crevedia Mare, Florești-Stoenești, Frătești, Găiseni, Gogoșari, Gostinari, Grădinari, Greaca, Hotarele, Iepurești, Isvoarele, Izvoarele, Joița, Letca Nouă, Malu, Mârșa, Mihai Bravu, Mihăilești, Ogrezeni, Prundu, Putineiu, Răsuceni, Roata de Jos, Săbăreni, Schitu, Singureni, Slobozia, Stănești, Toporu, Ulmi, Valea Dragului, Vânătorii Mici, Vărăști, Vedea, cursurile se vor desfășura aplicând scenariul 1 (Verde), conform căruia toți elevii merg la școală, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
În unitățile școlare din municipiul Giurgiu (cu excepția Școlii Postliceale FEG, care este încadrată în scenariul 3) și din comunele: Daia, Ghimpați, Gostinu, Herăști, Stoenești, cursurile se vor desfășura aplicând scenariul 2 (Galben), care prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
La Școala Postliceală FEG din municipiul Giurgiu și în unitățile școlare din comunele Găujani și Oinacu, cursurile se vor desfășura aplicând scenariul 3 (Roșu), adică exclusiv online.

Conducerea Instituției Prefectului Județul Giurgiu adresează tuturor celor implicați în actul educațional – cadre didactice, elevi, părinți – rugămintea de a da dovadă de responsabilitate, respectând toate măsurile de protecție ce se impun în această perioadă dificilă pentru toți. Știm că sunteți temători, pentru că traversăm o pandemie fără precedent. Este normal ca fiecare dintre noi să se teamă pentru sănătatea proprie și a celor dragi, mai ales când vine vorba de copii, dar numai uniți și responsabili putem diminua efectele negative ale acestei pandemii de coronavirus și derula un proces educațional eficient.
Dragi elevi, vă asigurăm că protejarea sănătății voastre este prioritară pentru noi și vă îndemnăm să veniți cu încredere la școală și să vă străduiți să fiți cei mai buni la învățătură! Vă dorim mult succes și mult spor la școală!

Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu


Publicat  :  septembrie 10, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare