Nemulţumirile şi regretele lui Dumitru Beianu!

beianu (OK)

În cadrul unei conferinţe de presă, pe care preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Dumitru Beianu a susţinut-o la sfârşitul săptămânii trecute acesta şi-a manifestat regretul pentru sprijinul acordat, în anul 2012, lui Nicolae Barbu în campania electorală pentru Primăria Giurgiu precum şi ajutorul acordat lui Niculae Badalau la alegerile parlamentare:

„Nicolae Barbu declară in prezent că vrea să mă schimbe din ADI, după ce în anul 2012 l-am ajutat să devină primar, la fel şi Niculae Badalau a spus că o să aibă el grijă să îmi desfiinţeze postul de administrator public, după ce l-am sprijinit să câştige funcţia de senator. Dacă candida pe colegiul de nord, nu avea nici o şansă să câştige. Vreau să-i anunţ pe cei doi, că îi consider adversarii mei politici direcţi.

Îi anunţ pe cei doi, Barbu şi Badalau, că în campania electorală din anul 2016, chiar dacă stau fără să mănânc şi fără să beau apă, o să spun la toţi giurgiuvenii cine sunt în realitate aceşti doi oameni politici.”

Dumitru Beianu şi-a arătat nemulţumirea şi faţă de ultima şedinţă a Consiliului judeţean, considerând că prin votul lor unii consilieri au adus grave interese judeţului Giurgiu:”Am participat la o şedinţă a Consiliului judeţean cum nu mai am văzut. Prin votul lor au afectat persoanele cu nevoi speciale, persoane bolnave.

Au blocat şi finanţarea pentru drumul spre Gogoşari. Consilierii care au votat împotriva ar fi trebuit să ştie că în acest proiect erau cuprinşi şi asfaltarea a 2 km de drum aflat pe raza municipiului Giurgiu, nu au ţinut cont nici de acest lucru, au fost conduşi doar de ordinul primit de la partid” a mai declarat Dumitru Beianu.

beianu (1)


Publicat  :  octombrie 6, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare