Îi încurcă adevărul, se vede disperarea lor, la fel şi lipsa de argumente. Bolojan și echipa lui au intrat într-un soi de concurs de inventat vinovați. Pentru fiecare eșec, pentru fiecare întârziere, pentru fiecare problemă pe care nu sunt în stare să o rezolve, aceeași placă: PSD e de vină!
Numai că propaganda nu schimbă realitatea: din primele 100 de luni ale anului 2019 – până astăzi, în 90 dintre acestea Ministerul Energiei a fost condus de PNL. 90 de luni din 100!
Așa că, atunci când România se confruntă cu probleme majore în sistemul energetic, este absolut ridicol să încerci să transferi întreaga responsabilitate către PSD. Cifrele nu pot fi „bolojanizate”!
La fel de grav este ceea ce se întâmplă în cazul proiectului Bala 2. Bolojan încearcă să lase impresia că Ministerul Transporturilor nu ar fi considerat proiectul important și că nu ar fi existat finanțare.
Doar că documentele oficiale îl contrazic. HG 79/2024 prevede peste 1 miliard de lei pentru proiect, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat. Deci NU, proiectul nu a fost „uitat” și nici abandonat din lipsă de finanțare. A fost nevoie de proceduri și de discuții la nivel european și de clarificări privind impactul asupra mediului, inclusiv în contextul solicitărilor ONG-urilor privind protejarea sturionilor.
Mai mult, Administrația Fluvială Dunărea de Jos a pregătit și varianta finanțării din fonduri naționale, tocmai pentru a evita blocarea proiectului dacă soluția europeană se dovedea prea lentă. Și atunci apare Bolojan, cu aerul omului care tocmai a descoperit problema, și anunță un nou grup interministerial. Un grup de lucru! Pentru un proiect pentru care există deja documentație, finanțare prevăzută și soluții discutate.
Românii s-au săturat de grupuri de lucru care înlocuiesc lucrările, domnule Bolojan! Nu mai impresionează pe nimeni o ședință, o fotografie și un comunicat triumfalist. Iar Pîslaru vine să pună și el umărul la operațiunea de rescriere a realității și să arunce în cârca PSD problemele din energie.
Dar hai să vedem și ce nu spune: Cine a pus în PNRR doar 80 de milioane de euro pentru stocarea în baterii, în timp ce Bulgaria a prevăzut 600 de milioane?
Colegii lui de la USR! Cine a avut oameni numiți sau susținuți la conducerea unor companii energetice care trebuiau să facă retehnologizările pe gaze? PNL.
Au existat licitații pentru Ișalnița și Turceni? Da. Unele au fost organizate chiar de două ori. Problema este că NU s-a prezentat nimeni, într-o piață în care prețurile și cererea pentru turbine pe gaz au explodat. Iar în cazul Cernavodă, proiectul privind asigurarea debitului necesar centralei s-a lovit, la rândul său, de problemele ridicate de organizațiile de mediu. Și să nu uităm un lucru esențial: România ar fi avut astăzi o capacitate energetică mai mare, dacă proiectele hidroenergetice nu ar fi fost ținute ani de zile în blocaj.
PSD a susținut în Parlament soluția legislativă pentru deblocarea celor 7 hidrocentrale. Asta este realitatea. Nu povestea pe care încearcă acum să o vândă Bolojan și Pîslaru.
Pentru că este mult mai simplu să spui „PSD e de vină” decât să explici cine a condus ministerele, cine a luat deciziile și cine a avut puterea să schimbe lucrurile. Dar românii nu pot fi păcăliți la nesfârșit cu fumigene, grupuri interministeriale și declarații pompoase!
Ați avut puterea. Ați avut ministerele. Ați avut decizia. Acum aveți și responsabilitatea! Deci dacă, după atâta timp, singurul vostru plan este să căutați un vinovat imaginar, e clar că voi CHIAR NU ŞTIŢI SĂ GUVERNAŢI! Și niciun slogan, nicio manipulare și niciun „PSD e de vină” nu poate ascunde asta.
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan și echipa lui au intrat într-un soi de concurs de inventat vinovați
Publicat
: august 14, 2026









Post your comments