Ziua de 8 noiembrie 2021 a fost prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Clejani, deoarece biserica parohială şi-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Biserica din Clejani, ce poartă Hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost zidită în zilele lui Alexandru Ioan Cuza, 1864, de către proprietarul moșiei Clejani și cetățeanul Belgradului din principatul Serbiei, maiorul Mișa Anastasievici.
În soborul slujitor al Sfintei Liturghii s-au aflat Părintele consilier administrativ Gabriel Chirculeanu, părintele Daniel Cristea, preotul paroh al bisericii din Clejani, părintele Costel Ciocan, preoţi din parohiile vecine, slujitorii bisericii precum și alți slujitori ai sfintelor altare.
La slujbă, alături de enoriaşi, au fost prezenţi: primarul comunei Clejani, Florin Nidelea, împreună cu soţia, Georgeta Nidelea, viceprimarul, Constantin Costin, consilieri locali, cadre didactice şi elevi de la unităţile de învăţământ din localitate.
„Pentru credincioșii din Clejani sărbătoarea hramului bisericii este un moment de mare înălţare sufletească. Sfânta Biserică, ctitorita de către maiorul Mișa Anastasievici, este un reper important pentru comuna noastră, este unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult ale Episcopiei Giurgiului. Vreau să urez ” La Mulţi ani !” tuturor locuitorilor care îşi aniversează astăzi ziua onomastică, să se bucure de familie cu sănătate”, ne-a declarat Florin Nidelea, primarul comunei Clejani.
După Sfânta Liturghie, Florin Nidelea, primarul comunei Clejani, a înmânat cheia şi actele pentru casa parohială pe care Consiliul local Clejani a pus-o la dispoziţie preotului paroh Daniel Cristea.
De asemenea, mai mulţi enoriaşi au primit ” Diploma de Vrednicie” pentru activitatea depusă în slujba Domnului.
În încheierea, după Ungerea cu Sfântul Mir, credincioşii prezenţi la slujbă şi persoanele nevoiaşe din localitate au primit 150 de pungi cu cadouri din partea Consiliului local Clejani.
Locuitorii din Clejani au sărbătorit hramul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”
Publicat
: noiembrie 8, 2021
Citește și …
-
-
-
Ionuţ Barbu, fostul preşedinte al TSD Giurgiu, s-a alăturat echipei PNL Giurgiu
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
Comuna Toporu este un şantier în lucru! Numeroase proiecte sunt în derulare
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: europarlamentar Dan Motreanu, giurgiu, Parlamentul Europeana, pnlÎn urmă cu cinci ani de zile, am primit votul cetățenilor pentru a reprezenta România în Parlamentul European. În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European. Candidez pentru un nou mandat și voi continua să promovez interesele […]
Read More
Post your comments