Printr-un proiect cu finanţare europeană, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, începând din anul 2019 şi până la finalul anului 2023, vor fi angajaţi 125 de asistenţi maternali profesionişti.
De la începutul derulării proiectului (în anul 2019), la D.G.A.S.P.C. Giurgiu au fost angajaţi 58 de asistenți maternali profesioniști, urmând ca până la data de 31 decembrie 2023 să mai fie angajați alți 67 asistenți maternali profesioniti.
Astfel, procesul de recrutare a persoanelor care vor să devină asistenți maternali profesioniști continuă; de la începutulul anului 2021 și până în prezent, 24 de persoane, având vârste cuprinse între 33 și 51 ani, au depus cereri în acest sens. După depunerea cererilor, este realizată evaluarea solicitanţilor, în vederea verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru obţinerea atestatului de asistent maternal profesionist și stabilirii capacităţii de a oferi îngrijirea potrivită copilulului/copiilor pe care îi vor primi în plasament. Pentru a putea obține atestatul de asistent maternal profesionist este necesar ca solicitanții să urmeze și cursurile organizate la nivelul D.G.A.S.P.C. Giurgiu, cu durata de 60 de ore. După obținerea atestatului de asistent maternal profesionist, atestat eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului Giurgiu, angajarea pe post se face la data la care asistentul maternal primește în plasament copilul/copiii (data preluării în sistemul de protecție specială a copiilor aflați în situații de risc în propriile familii/copii abandonați sau data înlocurii, pe cale judecătorească, a măsurii plasamentului de tip rezidențial cu măsura plasamentului la asistent maternal profesionist).
În primele 8 luni ale acestui an, 11 persoane, cele mai multe cu domiciliul în mediul rural, au fost angajate pe posturi de asistenţi maternali profesionişti. Cei 11 asistenți maternali au primit în plasament 12 copii, cu vârste cuprinse între 14 zile și 10 ani.
Post your comments