Pentru o bună și corectă informare, vă transmitem următoarele precizări referitoarea la listele de așteptare din platforma de programare:
Scopul listelor de așteptare este realizarea unei rezervări în centrele de vaccinare în care nu mai sunt locuri disponibile. Fiecare persoană care se înscrie pe o listă de așteptare a unui centru de vaccinare are asociată data și intervalul orar de efectuare a rezervării. Notificarea se realizează în ordinea efectuării rezervării.
Platforma de programare realizează notificarea persoanelor prin respectarea categoriei de populație prioritară, precum și a ordinii de înscriere pe listele de așteptare.
Prioritatea de notificare a persoanelor aflate pe lista de așteptare este următoarea:
1. 75% – Populația cu grad ridicat de risc;
2. 25% – Persoanele care desfășoară activități esențiale;
3. Populația generală, în cazul în care rămân locuri neocupate.
În situația în care numărul de locuri disponibile pentru vaccinare este mai mare decât numărul de beneficiari din cele două categorii de populație amintite, se selectează persoanele din etapa a III-a, în ordinea înscrierii pe lista de așteptare.
Totodată, în funcție de confirmarea realizării programării în platformă a persoanelor notificate, se continuă anunțarea persoanelor, în ordinea înscrierii, până la ocuparea tuturor locurilor disponibile.
Subliniem faptul că lipsa persoanelor înscrise pe listele de așteptare din platforma de programare nu afectează procesul de vaccinare, acesta derulându-se în continuare, la parametri optimi, în funcție de numărul de doze de vaccin alocate și de capacitatea de vaccinare a centrelor.
Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu
Post your comments