Impresionant, familie de medici bulgari la Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu

dr.Stanev

Începând cu luna noiembrie a anului trecut, secţia de medicină internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu a fost completată cu un nou medic specialist.
Medicul Dragomir Stanev este născut la Silistra, Bulgaria. Este absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie ” Carol Davila”, promoţia 2011, iar rezidenţiatul l-a efectuat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghelea”.
” De la Silistra la Sofia sunt 600 de km, până la Bucureşti sunt 200 km. Am trecut de o mie de ori prin Giurgiu, dar nu m-am gândit vreodată că o să lucrez aici. Dar, aceasta este viaţa.
Am ales să studiez la facultatea din Bucureşti deoarece şcoala românească de medicină este una de prestigiu la nivel internaţional. Am beneficiat de sfaturile unor medici extraordinari, care mi-au îndrumat paşii în pregătirea profesională. Timp de doi ani am lucrat şi în sistemul privat, dar acolo nu te poţi dezvolta profesional.
La recomandarea unui fost coleg de facultate, am decis să vin la Giurgiu. Este un spital în plină dezvoltare, dotat cu aparatură modernă, unde medicii tineri îşi pot desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii” ne-a declarat medicul Dragomir Stanev.
Ciroza hepatică, este principala problemă medicală a giurgiuvenilor internaţi pe secţia de boli interne.
” În perioada desfăşurată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu am întâlnit o paletă largă de boli la pacienţii noştri. Din nefericire, ciroza hepatică este patologia medicală cea mai des întâlnită”, spune medicul Dragomir Stanev.
Sora lui Dragomir, Galina, este medic cardiolog şi îşi doreşte să facă parte din colectivul medical al spitalului judeţean, deja efectuează gărzi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu:
Mihaela-Rata

” Dragomir îşi definitivează în această perioadă pregătirea pentru a doua specializare medicală, în gastroenterologie. Suntem bucuroşi că medici tineri, bine pregătiţi, vin în unitatea noastră medicală”, a completat Mihaela Raţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.


Publicat  :  ianuarie 21, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare