Exclusiv: Ce candidaţi vom avea în judeţul Giurgiu la alegerile din 2024. Astăzi, cinci comune din judeţ!

Colaj candidati

Au rămas mai puţin de doi ani până la alegerile locale din 2024 şi principalele partide politice locale au început să-şi definitiveze listele de candidaţi la primărie.
Atât PSD-ul cât şi PNL-ul negociază cu potenţialii candidaţi, în mediul rural dezbătându-se intens pe tema: ” Cine este cel mai bun primar? „.
În unele zone, în special în sudul judeţului, vor apărea candidaţi noi, majoritatea dintre aceştia fiind din zona fermierilor cu potenţă financiară.
Găujani:

Ajuns la 70 de ani, actualul primar Dumitru Marcu nu va mai candida pentru un nou mandat. Drumul este deschis astfel pentru doi fermieri locali: Nicu Deloiu (PSD) şi Ionel Ciocan (PNL).
Întrecerea electorală urmează să fie una strânsă: candidatul PNL are avantajul că a lucrat în primărie, ajutoare sociale etc… Deloiu de la PSD are o putere financiară mult mai mare.

Vedea:

Deşi se află la primul mandat şi a lucrat intensă la imaginea sa publică, Țaga Marian (Măru), primarul comunei Vedea, are şanse foarte mari să piardă primăria.
PSD-ul pregăteşte un adversar redutabil, Sorin Ionuţ Bădoi, administratorul Euro Company Group, unul dintre cei mai importanţi fermieri din zonă. Actualul primar este încurcat puţin şi prin unele hârtii semnate în calitate de primar, astfel încât mandatul său se poate încheia foarte repede.

Malu:
Dacă fostul primar Eugen Şoavă nu se răzgândeşte şi revine cu o nouă candidatură, aşa cum se zvoneşte, competiţia pentru postul de primar al comunei Malu se va da între Jantea Mirel (PNL) şi Florin Urucu (PSD). Este o întrecere deschisă, orice rezultat fiind posibil.

Slobozia:

Candidează Florin Gheonu de la PSD şi câştigă, PNL-ul nu are încă un candidat bine stabilit.

Bucşani

Deşi nu se află în zona de sud a judeţului, o altă întrecere pentru funcţia de primar certă şi aprigă se va da în comuna Bucşani. Dan Păsat, cică independent, se va afla în competiţie cu Sandu Toma (PSD). Va fi important de urmărit competiţia, rămânând de văzut cât de bine se va apropia fiecare de voturile celor din Bucşani.

Vom continua analiza potenţialilor candidaţi pentru funcţia de primar la alegerile 2024,. Se anunţă surprize frumoase, viceprimari care vor candida împrotivă actualilor primari, obişnuite trădări şi schimbări de culoare politică.


Publicat  :  iulie 4, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare