Eveniment european de excepţie organizat de către Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu

IMG_0661

În perioada 13 – 15 mai, România găzduieşte prima ediţie a Campionatului European de Fotbal al Agenţiilor de Plăţi. La întrecerea, de amatori, participă echipele Agenţiilor de Plăţi din România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Lituania, Cehia şi Republica Moldova.
Este o manifestare iniţiată de către România, în cadrul Preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene.
La invitaţia primarului Cătălin Corbea, peste 100 de participanţi la această întrecere sportivă au fost prezenţi luni, 13 mai, în comuna Prundu.IMG_0691

Însoţiţi de către directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ((AFIR)., Adrian Chesnoiu, ospeţii români şi străini au vizitat mai multe obiective realizate în comuna Prundu prin proiecte cu finanţare europeană, apoi s-au oprit la sediul societăţii TotAgro, ce aparţine familiei Corbea:IMG_0690

” Ne aflăm în curtea unei societăţi agricole care a accesat foarte multe proiecte europene, este societatea din judeţul Giurgiu care a accesat primul proiect Sapard pe agricultură. O parte din utilajele pe care le vedeţi sunt utilaje achiziţionate prin diferite programe europene. Tot Agro şi celelalte firme din grup sunt societăţi care lucrează o suprafaţă de aproximativ 4500 de hectare şi deţin şi două ferme moderne de creştere a porcilor, cu o capacitate de aproximativ 20 de mii de porci pe an. Formula de culturi anuală este una atipică, deoarece cultura principală a societăţii este reprezentată de cultură de răpiţă, aproximativ 50% din suprafaţa cultivată în fiecare an.
Societatea deţine şi două depozite de cereale, cu o capacitate de depozitare de 22 mii tone.”, a declarat Cătălin Corbea.
Prezenţi la eveniment, Marian Mina, preşedintele Consiliului judeţean şi Nina Carmen Crişu, prefectul judeţului Giurgiu, au vorbit despre importanţa proiectelor cu finanţare europeană şi despre performanţele primarului Cătălin Corbea, care a reuşit să facă din Prundu una dintre cele mai frumoase localităţi din România:
” Vreau să-i salut pe oaspeţii prezenţi la Prundu, bine au venit în judeţul Giurgiu şi în comuna Prundu, o localitate cu care noi ne mândrim şi cu un primar care ne face cinste că face parte din echipa noastră.
În comuna Prundu sunt în derulare peste 80 de proiecte cu fonduri europene, implementate atât de către administraţia publică locală, cât şi de întreprinzători privaţi. Mi-aş dori şi ca ceilalţi primari din judeţul Giurgiu să acceseze cât mai multe proiecte europene, deoarece aceste finanţări reprezintă viitorul unei dezvoltări durabile.”, a spus Marian Mina, preşedintele Consiliului judeţean Giurgiu.
” Vă urez bun venit în judeţul nostru, vă asigur că vă aflaţi în cea mai frumoasă localitate din judeţul Giurgiu şi una dintre cele mă frumoase comune din România. Comuna Prundu este etalon pentru judeţul nostru, primarul Cătălin Corbea fiind un model de administraţie locală modernă şi eficientă pentru mulţi primari din ţară. Sper ca toţi primarii din judeţ să ia exemplu primarului Cătălin Corbea şi să acceseze cât mai multe fonduri guvernamentale, dar şi fonduri europene, pentru a continua dezvoltarea localităţilor pe care le conduc.”, a completat Nina Carmen Crişu, prefectul judeţului Giurgiu.

IMG_0706Cu siguranţă oaspeţii primarului Cătălin Corbea nu vor uita prea curând comuna Prundu şi România.
La invitaţia familiei Corbea aceştia au participat la o sărbătoare specific românească, cu produse tradiţionale, băuturi alese şi muzica de calitate, asigurată de către formaţia maestrului Boncel.
Nu au lipsit mieii la proţap şi ritualul Gurbanul Rudarilor, condus, ca în fiecare an, de către Marin Stan, bulibaşa rudarilor din Prundu.IMG_0814
De data aceasta, ” urarea” a fost pentru Adrian Chesnoiu, directorul AFIR:

„Voi sfintelor bunelor, milostivelor, cocoanelor, frumoaselor, aduceţi-vă aminte de Adrian, daţi-i snaga şi puterea şi virtutea şi vederea. Că el vă prăzniceşte din an în an c-un berbece gras, c-un cuptor de pâine şi o butie de vin. Ce-au urat ăi bătrâni să fie deplin. Amin!

„Summit-ul european” al specialiştilor în accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană, după cum au denumit întâlnirea cei prezenţi, a scos în evidenţă, încă o dată, modul modern în care primarul Cătălin Corbea reuşeşte să administreze comuna Prundu, importanţa proiectelor cu finanţare europeană, dar şi atenţia pe care o acordă Cătalin Corbea păstrării şi valorificării tradiţiilor locale.IMG_0742


Publicat  :  mai 14, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare