E-Distribuţie Muntenia a declarat stare de urgenţă: Zeci de localităţi din Giurgiu sunt afectate de ploaia îngheţată

ploaie inghetata

E-Distribuţie Muntenia a declarat, începând cu ora 10:00, starea de urgenţă în judeţele Ilfov şi Giurgiu, din cauza căderii unor linii de înaltă tensiune care au afectat peste 40 de localităţi.
În data de 26 ianuarie, la ora 10:00, situaţia în judeţul Giurgiu se prezenta astfel:
Sunt nealimentate 3 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 18 linii de medie tensiune parţial, fiind înregistrate avarii în Daia, Frăteşti, Găujani, Stăneşti, Bolintin Deal, Bolintin Vale, Bucşani, Floreşti, Stoeneşti, Găiseni, Joiţa, Ogrezeni, Ulmi, Adunaţii Copăceni, Ghimpaţi, Greaca, Izvoarele Petru Rareş, Letca Nouă, Mihai Bravu, Schitu, Toporu.
De la prima oră a dimineţii, echipele de intervenţii ale E-Distribuţie Muntenia şi contractorilor societăţii sunt în teren şi lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zonele afectate de condiţiile meteo deosebite (cod galben, cod portocaliu de vreme rea cu depuneri masive de polei şi cu vânt puternic). Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite – ploaie îngheţată, vânt puternic şi depunere de chiciură – s-au identificat izolatori sparţi şi conductori rupţi. Vântul puternic a dus şi la formarea fenomenului de galopaj a reţelelor electrice aeriene.

Accesul echipelor la instalaţii este îngreunat de depunerile masive de polei care determină deplasarea cu viteze reduse.

Sursă: www.adevarul.ro


Publicat  :  ianuarie 26, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare