În urma aparițiilor postate de cetățeni în mediul online, cu referire la aruncarea sacilor plini cu gunoi menajer, în coșurile stradale, Direcția Poliției Locale informează giurgiuvenii că această faptă este interzisă, conform prevederilor art.9, al.(9), lit. a, din H.C.L.M. nr.6/2013, modificată și completată și se sancționează contravențional cu amendă de la 300 la 1000 lei, pentru persoane fizice și cu amendă cuprinsă între între 2000 și 5000 lei, pentru persoane juridice.
Gunoiul menajer trebuie depozitat doar pe platformele special amenajate, din vecinătatea imobilelor (blocurilor), iar cetățenii care locuiesc la case, vor depozita gunoiul menajer în europubela personală, pe care operatorul local de salubrizare o va ridica, în zilele prestabilite.
Poliția Locală verifică respectarea acestor prevederi, luând măsurile care se impun.
Îndemnăm fiecare cetățean să colaboreze cu instituția Poliției Locale Giurgiu, punând la dispoziție imagini și informații, care ar putea fi folosite în vederea aplicării unor sancțiuni contravenționale.
Rugăm cetățenii municipiului Giurgiu să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246274668 și 0372735331.
DEPOZITAREA SACILOR PLINI CU GUNOI MENAJER ÎN PUBELELE STRADALE ESTE INTERZISĂ
Publicat
: martie 4, 2021
Related Articles
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
-
Exclusiv: Silviu Dumitrescu şi-a dat demisia din funcţia de administrator public al judeţului Giurgiu

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Ca în fiecare an, Moș Crăciun a adus bucurie copiilor din grădinițele și școlile comunei noastre!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: cadouri craciun, Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii Copaceni, TSVZâmbete, emoții, ochi strălucitori – toate au umplut sufletele de sărbătoare. Iar magia continuă… Marți, la Primărie, vă așteptăm cu drag pe toți cei care doriți să ascultați colindele curate ale copiilor și să trăim împreună emoția sărbătorilor de iarnă. Să ne revedem cu zâmbete, cu inimile deschise și cu dor de tradiție, ca o […]
Read More








Post your comments