Alegerile în organizaţiile locale ale PNL Giurgiu au intrat în linie dreaptă, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni să aibă loc alegerile pentru conducerea municipiului și pentru conducerea județeană a a partidului. Pe lângă aceste întâlniri oficiale, liderii PNL au şi discuţii informale, în cadrul acestora stabilindu-se de fapt polii de putere din organizaţie.
Duminică, 11 iulie, începând cu ora 13, au avut loc alegerile în organizaţia local PNL din Mihăileşti. În aceeaşi zi, la ora 10, la balta din Hobaia, primarul aşa zis independent al comunei Bucşani, Dan Păsat, a organizat o întâlnire la care au participat primarii din Săbăreni, Joiţa, Cosoba, Vânători, Ogrezeni şi Ghimpaţi. Pe lângă socializare, cei prezenţi au stabilit şi un plan comun de acţiune pentru conferinţa de alegeri şi o susţinere reciprocă pentru forurile de conducere. Este o dovadă că, deşi se declară independent, Dan Păsat este din ce în ce mai influent în PNL Giurgiu.
Astăzi, începând cu ora 17, va avea loc la restaurantul Metropolitan o întâlnire a conducerii PNL Giurgiu în care vor fi stabilite ultimele amănunte pentru conferinţa judeţeană din 17 iulie 2021.
Dan Păsat face jocurile în PNL Giurgiu
Publicat
: iulie 12, 2021
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Intervenții ale pompierilor din cadrul ISU Giurgiu în urma vântului puternic
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: interventii, ISU Giurgiu, pompieriÎn ultimele ore, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vlașca” al județului Giurgiu au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic, care a creat situații de risc pentru cetățeni și bunuri. Ieri, pe strada Tineretului din municipiu, o creangă ruptă dintr-o salcie a căzut pe trotuar și peste branșamentul de gaze, îngreunând […]
Read More








Post your comments