Abuzurile şi agresiunile sexuale asupra unui copil vor lăsa urme adânci şi îl vor marca toată viaţa lui!
Iar cei care comit asemenea fapte trebuie să răspundă pentru asta şi să fie pedepsiţi aşa cum se cuvine!
Iniţiativa PSD menită să aducă mai multă protecție minorilor și să combată mult mai dur violul și agresiunile sexuale asupra minorilor, dar și infracțiunile conexe, s-a transformat în Lege.
Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol!
Astfel, riscă închisoare de la 7 la 12 ani un adult care întreţine relaţii sexuale sau agresează sexual un minor sub 16 ani, indiferent dacă respectivul minor a consimțit sau nu.
Se prezumă că, sub 16 ani, minorul NU are deplină capacitate de consimțământ. Prin urmare, nici un agresor sexual al unui minor NU mai poate scăpa de răspundere!
Această lege vine în contextul în care, în România, în anul 2021, peste 16.000 de adolescente şi tinere până în 20 de ani au devenit mame, iar circa 700 de dintre acestea aveau sub 15 ani.
Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol!
Publicat
: iunie 28, 2023
Related Articles
-
-
Preşedinta OFSD Giurgiu, dr.Cristina Elena Dinu: Am participat, alături de sute de colege social-democrate din întreaga ţară, la o întâlnire a OFSD ce s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului
-
Cristina Elena Dinu, preşedinta OFSD Giurgiu: Crăciunul este despre bucurie, zâmbete, îmbrăţişări, emoţii, daruri, copii fericiţi

Citește și …
Afaceri de milioane din conturile unei firme din Giurgiu: Condamnări cu suspendare pentru administratori și achitare pentru „cea mai scumpă avocată din România”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Elena Theodora Cazacu, GBG Business Criad SRL, Mihaela Ionela Răriș, Ștefan Renato PetrescuÎn data de 25 septembrie 2026, Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, a dat sentința în dosarul nr. 6677/2025 (3803/2025), dosar în care inculpați au fost Ștefan Renato Petrescu, Mihaela Ionela Răriș (administratori ai firmei GBG Business Criad SRL) și cea mai „scumpă avocată” din România, giurgiuvenca Theodora Calagiu ( Cazacu, după căsătoria […]
Read More









Post your comments