Controale ale Poliției, Jandarmeriei și Gărzii de Mediu la Bolintin Vale

garda de mediu

În perioada 08.04.2021 – 14.04.2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Județul Giurgiu, polițiști din cadrul formațiunilor de ordine publică, proximitate și poliție rutieră din Poliției Orașului Bolintin Vale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale Giurgiu, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, au acționat în baza Planului comun de acțiune pentru prevenirea și diminuarea faptelor antisociale în domeniul protecției mediului și, după caz, pentru sancționarea faptelor contravenționale, respectiv luarea măsurilor legale în situațiile de natură infracțională constatate.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 273 de persoane, au fost controlate 174 de autovehicule (de transport persoane, transport mărfuri etc.) și au fost aplicate 80 de sancțiuni, în valoare totală de 19.820 lei.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au indisponibilizat în vederea confiscării 6 autoutilitare și 1 basculantă ce transportau materiale feroase și deșeuri fără documente legale, aplicând totodată un număr de 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 215.000 lei.

De asemenea, au fost efectuate controale la centre de colectare a materialelor feroase și neferoase de pe raza orașului Bolintin Vale, verificările fiind continuate de către reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, în vederea stabilirii situației juridice a societăților și luarea măsurilor legale ce se impun.

Pe timpul desfășurării activităților nu au fost înregistrate evenimente negative.

Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu


Publicat  :  aprilie 15, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare