În şedinţa extraordinară de miercuri, 29 august, consilierii locali au aprobat preţul energiei termice pentru utilizatorii de energie termică din municipiul Giurgiu, prin sistem centralizat, pentru perioada 16 octombrie 2018- 15 aprilie 2018.
Consilierii au votat în unanimitate pentru creşterea preţului de la 383 lei la 416, cu menţiunea ca 50% din acest preţ urmează să fie subvenţionat.
Primarul Nicolae Barbu spune că această creştere este justificată, deoarece vechiul preţ se baza pe o fundamentare realizată în anul 2012:
” Trebuie să ţinem cont de faptul că din anul 2012, de când a fost aprobat acest preţ, până în acest moment, deci de 6 ani, nu s-a operat nicio modificare. Trebuie să acceptăm acest punct de vedere al operatorului de a lua în calcul că de la dată când s-a făcut fundamentarea preţului ( în 2012 ) şi până acum salariile celor angajaţi s-au dublat. Totodată, preţul la gaz în 6 ani a suferit modificări anuale în cuantum total de 30-40%. Celelalte cheltuieli înregistrează şi ele creşteri substanţiale.
Cetăţenii trebuie să aibă încredere pentru faptul că, începând din luna ianuarie, prin programul de guvernare, TVA-ul va scădea la utilităţi de la 19% la 9%, ori chiar 5 %. Prin urmare, creşterile vor fi pentru lunile noiembrie şi decembrie şi discutăm din ianuarie de o reducere a preţului la gigacalorie.
Nu în ultimul rând şi pentru anul viitor vom păstra subvenţia de 50 %, astfel nu va fi un efort foarte mare pentru cetăţenii care se încălzesc în sistem centralizat.”
Consilierii locali au aprobat majorarea cu 8% a preţului energiei termice
Publicat
: august 29, 2018

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco
Posted in: Actualitate, Administratie, Top Comments: 0 -
-
Zilele europene ale patrimoniului 2026: creativitatea tinerilor giurgiuveni, premiată de Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu”, Județul Giurgiu în viziunea tinerilorVineri, 18 septembrie, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului „Județul Giurgiu în viziunea tinerilor”, ajuns la ediția a VI-a. Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2026, un ansamblu de evenimente organizat de Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu, în parteneriat cu Direcția Județeană de Cultură Giurgiu. Proiectul a avut […]
Read More-
-
-
A N U N Ţ
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: O.U.A.I. „ VALEA CALULUI-SPPC 18 “, primaria Toporu








Post your comments