Unitatea Administrativ – Teritorială Județul Giurgiu în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, în calitate de beneficiari fondurilor nerambursabile și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar anunță finalizarea activităților proiectului ” Centru de zi pentru persoane vârstnice Băneasa, județul Giurgiu”, cod SMIS 2014+ 126307.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.3 – Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale, Grup vulnerabil: persoane vârstnice.
Perioada de implementare a proiectului: 01.05.2017 – 31.12.2025
Obiectivul general al proiectului l-a constituit înființarea și dotarea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice și a unei Unități de îngrijire la domiciliu în comuna Băneasa, sat Băneasa, str. Principală, nr. 128, județul Giurgiu cu scopul de a oferi servicii sociale profesionale care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții, prevenirea instituționalizării și oferirea de sprijin pentru o viață independentă, persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, din comuna Băneasa.
Obiective specifice ale proiectului au fost: 
OS 1 Înființarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice Băneasa prin reabilitarea, modernizarea, extinderea, recompartimentarea tehnico-funcțională și dotarea unei clădiri existente în comuna Băneasa, sat Băneasa, str. Principală, nr. 128, județul Giurgiu, cu scopul de a oferi servicii sociale integrate persoanelor vârstnice din comunitate și din localitățile limitrofe, care să îmbunătățească calitatea vieții acestora și integrarea lor socială; 
OS 2 Înființarea Unității de îngrijire persoane vârstnice la domiciliu în cadrul centrului social de zi Băneasa și dotarea cu echipamentele necesare pentru a furniza servicii de îngrijire persoanelor vârstnice din comunitate cu scopul reducerii stării de dependență socială și de prevenire a instituționalizării acestora;
OS 3 Crearea a 11 locuri de muncă pe perioada de implementare a proiectului: 1 psiholog, 1 asistent medical/medic, 5 asistenți sociali, 2 îngrijitori bătrâni la domiciliu, 1 personal auxiliar, 1 administrator.
Impactul investiției constă în îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice din comuna Băneasa, în special prin prelungirea vieții active, creșterea participării sociale și sprijinirea independenței celor care au nevoie de îngrijire pe termen lung.
Astfel, în comunitate a fost înființat un Centru social care oferă servicii specializate atât prin centrul de zi, cât și prin unitatea de îngrijire la domiciliu, facilitând integrarea socială a vârstnicilor, inclusiv a celor de etnie romă, și protejând persoanele aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Proiectul generează beneficii directe și indirecte pentru întreaga comunitate, fără discriminare pe criterii de sex, naționalitate sau religie, contribuind la consolidarea incluziunii socio-economice la nivel local.
Valoarea totală a proiectului este de 2.016.475,50 lei. Valoarea nerambursabilă din FERD a proiectului este de 1.684.436,99 lei.
Comunicat de presă: Privind finalizarea proiectului ” Centru de zi pentru persoane vârstnice Băneasa, județul Giurgiu”
Publicat
: decembrie 29, 2025

Citește și …
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: ÎNCĂ UN PAS IMPORTANT PENTRU O COMUNĂ MAI CURATĂ!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Centru de Colectare prin Aport Voluntar, Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii CopaceniAstăzi au sosit ultimele containere pentru viitorul Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din comuna Adunații Copăceni! Acest obiectiv este destinat EXCLUSIV cetățenilor comunei noastre și reprezintă un pas important către un sistem modern și civilizat de gestionare a deșeurilor. Facem precizarea că aceste containere NU sunt destinate gunoiului menajer. Centrul va dispune de […]
Read More









Post your comments