COMUNICAT DE PRESĂ ALDE GIURGIU

IMG_20190425_160644

În Joia Mare, reprezentanții organizației județene ALDE Giurgiu au fost prezenți în mijlocul unor oameni mai puțin norocoși atât din municipiu cât și din județ. Toma Petcu, președintele organizației împreună cu alți lideri importanți precum Ionel Muscalu, Gheorghe Ștefan, Alexandru Vladu, Theodor Mușat și Marilena Iordan au vizitat 18 case de tip familial din orașul nostru și au stat de vorbă cu mai bine de 150 de copii, cărora au reușit, chiar și pentru o clipă, să le aducă zâmbetul pe buze.
“ Bucuria celor peste 300 de copii și bătrâni cu care am discutat astăzi, atât eu cât și colegii mei, cărora le-am dus câte un mic cadou cu ocazia Sărbătorilor Pascale ne dă puterea și încredere să continuăm astfel de acțiuni. Una din valorile liberale este caritatea și din acest motiv, acțiunile noastre vor continua și dincolo de sărbătorile de peste an.” – Toma Petcu, președintele organizației județene ALDE Giurgiu.
IMG-20190425-WA0007

De asemenea, în județ, reprezentanții Vasile Mustățea, Irina Vulpe, Constantin Basangeac, Vasile Andronache și Mihaela Stemate au mers să le ureze Sărbători Fericite și să le aline singurătatea bătrânilor aflați în centrele din Oncești, Mironești și Hotarele.
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților Giurgiu


Publicat  :  aprilie 26, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare