Ce are de-a face procuratura cu agricultura?

Catalin-lupu

După ce i-au luat conducerea organizaţiei judeţene a UNPR, oferită cadou deputatului Viorel Teodorescu, şefii de la Bucureşti s-au gândit şi la un premiu de consolare pentru fostul preşedinte Cătălin Lupu: un post de director în agricultură.
Jurist de profesie, Cătălin Lupu a fost numit director la Oficiul de studii pedologice şi agrochimice pentru judeţul Giurgiu şi sectorul agricol Ilfov.

Printre activităţile desfăşurate de către această instituţie se regăsesc:
– Execută studii agrochimice pentru utilizarea raţională şi eficientă a îngrăşămintelor şi amendamentelor;
– Studii agro-pedologice privind exploatarea raţională şi eficientă a terenurilor agricole;
– studii de planificare a utilizării optime a terenurilor agricole;
– studii pedologice pentru silvicultură;
– Studii de specialitate pentru agricultură ecologică;
– Studii pedologice pentru fundamentarea proiectelor de redare în circuitul productiv a terenurilor degradate şi poluate sau pentru prevenirea şi combaterea aridizării;
Mai pe înţeles, o instituţie inutilă, ca multe altele din România. Numai că salariul de director este unul atractiv, de 20 de milioane lei net.
Cătălin Lupu îşi începe astăzi activitatea în noua funcţie. Este numit însă interimar, în locul fostului director Cristian Bogdănescu, ce este suspendat din funcţie deoarece este implicat într-un proces de evaziune fiscală.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  martie 12, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare