Ce amenzi au dat inspectorii ITM în anul 2016

itm

Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul Teritorial de Munca Giurgiu face un bilanţ al activităţilor desfăşurate de către inspectorii ITM în anul 2016:

„În cursul anului 2016, activitatea de control a fost axată în principal pe desfăşurarea acţiunilor din Programul cadrul de acţiuni al Inspecţiei Muncii, pe acţiuni declanşate de Inspecţia Muncii în afara celor prevăzute în programul cadru de acţiuni anual pentru 2016 dar şi pe acţiuni la nivel local, ca urmare a protocoalelor de colaborare încheiate între Inspecţia Muncii şi alte instituţii.
Astfel, în cursul anului 2016, au fost efectuate un număr de 938 controale la agenţi economici care-şi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Giurgiu, în cadrul acestor controale dispunându-se un număr de 1520 măsuri. Numărul total de sancţiuni aplicate în activitatea de control S.S.M. în anul 2016 a fost de 1312, din care 51 amenzi, în valoare totală de 285.000 lei.
În ceea ce priveşte evenimentele de muncă, se observă că la unii indicatori s-au înregistrat creşteri şi aici ne referim la evenimentele de munca raportate şi/sau cercetate de către ITM, astfel:
·numărul evenimentelor comunicate de angajatori a crescut în anul 2016 – 42, fata de anul 2015 – 34;
·numărul de evenimente cercetate de ITM şi avizate de IM a crescut în anul 2016 la 11, fata de anul 2015 – 6;
·numărul de accidentaţi mortal, a scăzut de la 6 în anul 2015 la 4 în anul 2016.

În cursul anului 2016, Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu, a autorizat sau a avizat, după caz:
·funcţionarea agenţilor economici din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, conform Legii nr. 319/2006, 7 unităţi
·producerea, prepararea, deţinerea, transportarea, comercializarea, folosirea şi depozitarea materiilor explozive, în baza Legii nr. 126/199511, 8 unităţi

În cadrul compartimentului Relaţii de muncă

În anul 2016, controalele în domeniul relaţiilor de muncă, au vizat în primul rând obiectivele prevăzute în programul de acţiuni al Inspecţiei Muncii care îşi găsesc corespondenţa în economia judeţului şi în al doilea rând pentru rezolvarea unor sesizări şi reclamaţii. O atenţie deosebită a fost acordată depistării şi sancţionării cazurilor de muncă ilicită. Având în vedere campania naţionala privind combaterea şi depistarea angajatorilor care utilizează forţa de muncă fără forme legale de angajare, precum şi încheierea protocoalelor între Inspecţia Muncii şi Poliţia sau Jandarmeria, s-au continuat şi intensificat controalele pe aceasta tematică, aplicându-se sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 630.000 lei.
Au fost depistaţi şi sancţionaţi un număr de 44 angajatori, pentru cele 114 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, găsite la aceşti angajatori,. Dintre angajatorii identificaţi că foloseau la lucru persoane fără forme legale, a existat un număr de 6 angajatori, la care au fost găsite mai mult de 5 persoane prestând activitatea fără forme legale de angajare, fapta constituind infracţiune. Inspectorii de muncă au întocmit şi înaintat actele premergătoare cercetării penale către instituţia abilitată să cerceteze aceste aspecte.


Publicat  :  februarie 1, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare