O mare parte din banii pe care fiecare român îi plăteşte sub formă de taxe şi impozite intră în buzunarele politicienilor, rudelor şi prietenilor acestora. Aproape fiecare investiţie este zeciuită şi comisionată de către cei care sunt factori decidenţi în semnarea contractelor.
Astăzi, comuna Răsuceni, una dintre cele mai sărace comune din judeţ, condusă însă de oameni bogaţi: fraţii Mareş şi primarul Costel Spălatu.
Majoritatea lucrărilor de infrastructură locală realizate în localitate în timpul mandatelor primarului Costel Spălatu au fost ” câştigate ” , prin încredinţare directă, de către firma S.C. LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L.
O firmă care are ca principal domeniu de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, este aleasă de către primarul Costel Spălatu pentru a dezvolta infrastructura locală din comuna Răsuceni. foto: Dobrică Danuţ
În acest moment, la Registrul Comerţului firma S.C LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L. are acţionar unic pe Dobrică Danuţ. Firma îşi are sediul social în comuna Răsuceni, nr 888, camera 1. În anul 2020, a avut o cifră netă de afaceri de 1189977 lei şi un număr de 4 angajaţi. foto: primarul Costel Spălatu si Loredana Sufragiu
Dobrică Danuţ are o soră, Loredana Sufragiu, cumnată cu Sufragiu Monica, secretara primăriei Răsuceni. Naş de cununie pentru Loredana Sufragiu a fost Costel Spălatu, primarul comunei Răsuceni. O afacere în familie, cu naşi şi fini, ce au câştigat zeci de miliarde de lei din banii de infrastructură alocaţi comunei Răsuceni.
1. În data de 14.08.2019, la ora 11:04, pe SICAP, primăria Comunei Răsuceni publică anunţul de licitaţie cu încredinţare directă, în valoare de 210.000,00 lei, privind întreţinere cu material pietros pentru drumul comunal DC 24. La doar două minute, la ora 11:06, firma S.C LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L primeşte contractul pentru lucrări.
2. În data de 20.03.2020, ora 15:20, un alt anunţ de licitaţie, tot cu încredinţare directă, este ridicat pe SICAP de către primăria comunei Răsuceni. Valoarea acestuia este de 378.013,00 lei. Peste 2 minute, la ora 15:22, firma LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L câştigă contractul.
3. În data de 05.12.2019, ora 11:32, primăria comunei Răsuceni lansează o altă ofertă de cumpărare, cu încredinţare directă. Valoarea contractului este de 378.150,00 lei şi vizează construirea unui teren de sport în localitate. La doar 12 minute după ridicarea contractului pe SICAP, lucrarea este atribuită aceleaşi firme: LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L.
4. În data de 25.07.2019 13:02, primăria comunei Răsuceni ridică pe SICAP o altă achiziţie pentru „Întreţinere cu material pietros drumuri pietruite”. Valoarea contractului este de 168.050,00 lei. Peste doar 3 minute, la ora 13:05, contractul este încredinţat firmei LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L.
5. În data de 21.07.2020, ora 15:26 primăria Răsuceni lansează în SICAP o cerere de ofertă pentru „Reparaţii curente sediu primărie”, valoare contractului fiind de: 100.000,00 lei. De data aceasta trec 18 minute până ce contractul este încredinţat către LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L.
6. În data de 29.12.2020, la ora 16:20, tot primăria Răsuceni lansa pe SICAP cerea de oferta pentru achiziţionarea de lămpi cu suport pentru iluminatul stradal. Contractul, în valoare de 84.035,00 lei, este încredinţat firmei LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L.
Am încercat să obţinem şi un punct de vedere în legătură cu aceste achiziţii de la primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu. În cadrul discuţiei telefonice pe care am avut-o cu acesta, primarul Costel Spălatu spune că aceste lucrări au fost încredinţate firmei LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L: ” Pentru că este o societate comercială care îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei Răsuceni”. Ce lege a achiziţiilor publice? Primarul de la Răsuceni are un criteriu propriu pentru cheltuire banilor din bugetul primăriei: Este de la noi! Dacă sunt înrudiţi, cu atât mai bine.
La întrebarea noastră dacă este naşul Loredanei Sufragiu, sora patronului de la LARO&DAS CONSTRUCT S.R.L şi dacă aceasta este cumnata secretarei primăriei Răsuceni, primarul Spălatul are un răspuns, să-i spunem, amuzant: ” Poate sunt, dar care este problema mea? Este problema lor.” Fără comentarii!
Cum fără comentarii sunt multe din cele care se întâmplă în comuna Răsuceni, una dintre cele mai sărace localităţi din judeţul nostru, un fel de vest sălbatic al judeţului.
Post your comments