CAMPANIE UMANITARĂ „GIURGIU PE SURSE”: Să-l ajutăm pe TEO… să -si aleagă un partid!

teodorescu

„Profundul meu atașament față de valorile și principiile liberale, dovedit în atâția ani de activitate politică, constituie argumentele pe care mi-am bazat decizia de a mă despărți de PNL și a mă alătura formațiunii liberale constituite la inițiativa și în jurul fostului președinte al PNL și fost prim-ministru al Guvernului României, Călin Popescu-Tăriceanu”, a declarat pentru AGERPRES, deputatul PNL de Giurgiu, Ioan Viorel Teodorescu, în momentul în care a anunţat că părăseşte, după 24 de ani Partidul Naţional Liberal. După doar 3 săptămâni, ieri a anunţat, spre surprinderea tuturor, că, de fapt, se înscrie în UNPR.

După ce a ieşit de sub tutela lui „tătuca” Iliescu, Viorel Teodorescu şi-a propus o carieră politică de balerin, conform principiului sau, „nu acţionez eu prea mult, dar stau şi gândesc”. În cele din urmă, prin indecizie şi dorinţa de putere a transformat totul intr- un dans de buric în interes personal.

A declarat că va trece la partidul lui Tariceanu, în speranţa că va deveni preşedinte al organizaţiei judeţene, fără să ştie că deja locul este rezervat pentru alt cineva de mult timp. În momentul în care a realizat acest lucru a răspuns imediat cântecului de lebădă a lui Gabriel Oprea. Acesta, de mai mult timp, tatona terenul pentru a găsi un parlamentar de Giurgiu care să-i servească interesele. Deloc surprinzător, Viorel Teodorescu a răspuns: „Prezent!” la apelul generalului. Colegii săi liberali ştiau de mult că acesta este prezent mai mult la şedinţele de grup ale parlamentarilor PSD, decât la întâlnirile propriului partid.

Dacă ar fi să fim răutăcioşi, am putea spune că Viorel Teodorescu şi-a ales un partid pe ai cărui membri îi poate convoca liniştit la o şedinţă la barul Possesso, sau, mai nou la taverna „La Grecu”, un loc mai ferit pentru alegători. Ştiind însă şi cum negociază şi ce negociază Ministrul de Interne Gabriel Oprea, nu putem să nu ne gândim şi la alte promisiuni făcute, ce îi pot asigura deputatului Viorel Teodorescu o activitate politică liniştită.
Marea curiozitate este cine îi va scrie de data acesta discursul, cine o să-l citească şi ce motivaţii o să mai găsească Teo pentru înscrierea în UNPR.


Publicat  :  iulie 24, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare