Fraţii Marin şi Florin Mareş sunt de departe cei mai puternici şi bogaţi oameni din comuna Răsuceni. Fiind fratele mai mare, Marin Mareş este cel care se ocupă la vedere de afacerile familie. Florin Mareş este viceprimar al comunei. A făcut schimb în anul 2008 cu fratele său. Prin mai multe societăţi comerciale, PFA-uri şi Întreprinderi Individuale, fraţii Mareş muncesc aproximativ 2.200 de hectare de teren agricol. Cât au în proprietate, sub o formă sau alta, doar ei ştiu.
AGRO MAREŞ SRL, ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ MAREȘ MARIN, PFP Pelin Alina, ÎI Mareş Stana, sunt doar câteva dintre firmele aflate în portofoliul familiei Mareş.
În anul 2020, AGRO MAREŞ SRL a raportat o cifră de afaceri de 11.116.940 RON cu un profit de 831.476 RON și un număr de 7 angajaţi – este cea mai importantă firmă din grup.
O colaborare profitabilă pentru ambele părţi cu inginerul Emilian Negrilă, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Teleorman, aduce în fiecare an plus valoare pentru afacerile familiei Mareş. Sunt băieţi descurcăreţi doar, iar ban la ban trage.
Pe raza satului Carapancea, fraţii Mareş au în concesiune şi o baltă. Este vorba despre Mirolache, cunoscută de către localnici Săpături 2. A intrat în portofoliul familiei Mareş prin preluarea unui contract de concesiune semnat în 2002 pe 20 de ani de către Sandu Podaru. În 2019, la contract a fost adăugat un act adiţional fiind mărită perioada de concesiune la 49 de ani. Pe viaţă, familia Mareş va deţine unul dintre bunurile naturale ale comunei Răsuceni, cea mai săracă comună din judeţul Giurgiu. Doar pentru cei care locuiesc aici, nu pentru noii boieri.
Banii nu aduc întotdeauna fericirea, este cazul şi familiei Mareş. Un dosar aflat pe rolul Judecătorie Giurgiu este una dintre cele mai mari probleme pentru Florin Mareş, fratele mai mic şi viceprimar al comunei Răsuceni.
În dosarul penal 5458/236/2018/a1, Florin Mareş apare ca inculpat alături de alte 13 persoane, printre care şi fostul primar al comunei Răsuceni, Petre Panait, pentru presupuse ilegalităţi efectuate în perioada 2009.
În rechizitoriul întocmit în data de 19.02.2018 de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, Florin Mareş, viceprimarul comunei Răsuceni, este acuzat de: complicitate la abuz în serviciu şi uz de fals comis în formă continuată.
Este vorba despre modul în care a fost derulat contractul nr. 242/08.10.2009 cu SC Construct Plus SRL, pentru asfaltarea unui drum pe raza comunei Răsuceni.
Detalii din rechizitoriul întocmit de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, într-un material viitor.
” Băieţii deştepţi” din agricultura giurgiuveană: Boierii Mareş ot Cucuruzu
Publicat
: august 9, 2021
Related Articles
-
-
Exclusiv: Ce candidaţi vom avea în judeţul Giurgiu la alegerile din 2024. Astăzi: Gogoşari, Stăneşti, Izvoarele, Răsuceni, Toporu, Schitu şi… puţin Ghimpaţi!
-
Caz de telepatie în comuna Răsuceni: Apropiaţii primarului Costel Spălatu îi citesc acestuia gândurile şi câştigă astfel contracte cu primăria
Citește și …
-
-
-
-
-
Schimb de experienţă româno-bulgară, la Clejani!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
USR Giurgiu: O Românie pentru toți, nu doar pentru unii!
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Sile Cobzaru, candidat Forţa Dreptei Giurgiu pentru Senat: Cu onoare și determinare, candidez din partea partidului Forța Dreptei, pe poziția 6 pe buletinul de vot
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Forta Dreptei, sile cobzaruDragi giurgiuveni, Cu onoare și determinare, candidez din partea partidului Forța Dreptei, pe poziția 6 pe buletinul de vot, pentru Senatul României, reprezentând județul nostru. Cred într-o politică bazată pe integritate, muncă și respect față de oameni. Viziunea mea este una clară: să transformăm Giurgiu într-un județ de care să fim mândri, să aducem investiții, […]
Read More
Post your comments